Nașterea Maicii Domnului, ziua când ușa Vieții se deschide omenirii

by Dana B.

Ziua de 8 septembrie, ziua în care s-a pus începutul mântuirii noastre prin nașterea celei care avea să devină Maica Vieții și a noastră a tuturor, este, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase și dătătoare de nădejde sărbători.

„Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei, iar aceasta îți va zdrobi capul“ (Facere 3,15), au fost cuvintele prin care Dumnezeu a început clădirea mântuirii neamului omenesc, prevestind nașterea Femeii care să-L poată purta în pântece pe Cel Neîncăput. Așadar, șarpele cel viclean care a reușit să îi înșele pe protopărinții noștri, Adam și Eva, făcându-i să piardă bucuria Raiului, avea să își afle „zdrobirea capului” prin nașterea Maicii Domnului. Dacă prin Eva avea să intre păcatul în lume, iată că prin Eva cea nouă, Fecioara Maria, avea să se pună începutul mântuirii noastre. Odată cu nașterea Maicii Domnului, creștinii și-au aflat cetatea și locașul bucuriei prin care se strică blestemul strămoașei.

Când nimeni nu mai spera la biruința binelui asupra răului, rugăciunea arzătoare a drepților Ioachim și Ana, avea să primească cel mai frumos, binecuvântat și înălțător răspuns prin aducerea pe lume a vasului ales al Lui Dumnezeu: Fecioara Maria. Mare sărbătoare! Mare și binecuvântata bucurie! Putem, oare, cuprinde cu ochii minții și lumina sufletului momentul pe care îl trăim astăzi prin Sfânta Liturghie? Putem, oare, înțelege că astăzi este începutul împăcării dintre Dumnezeu și om și că de fapt astăzi mâna întinsă dinspre pământ spre cer a fost prinsă pentru veșnicie?

Se spune despre Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos că fiind „răpit la cer” și văzând mulțimea sfinților din cer a întrebat unde este Împărăteasa Cerurilor, iar răspunsul primit ar fi fost că ”ea este pe pământ și îi alină pe cei necăjiți”, așadar, chiar dacă în mod normal, când sărbătorim nașterea cuiva, firesc este a-i dărui și nu a-i cere, să îndrăznim totuși în contextul actual al vremurilor să îi înălțăm cântarea din timpul Utreniei și să o rugăm astfel: ”Nădejdea lumii cea bună, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, îndură-te spre poporul cel fără ajutor și roagă-L pe înduratul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre de toată amenințarea, ceea ce ești una binecuvântată!”

La mulți ani tuturor celor care purtați numele Sfintei Fecioare Maria!

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate