NASA a reușit să ia mostre de pe un asteroid, într-o misiune fără precedent

by Cristian Dobre

Sonda spațială americană Osiris-Rex a reușit să colecteze mostre de pe suprafața unui asteroid aflat la peste 300 de milioane de kilometri de Pământ, relatează BBC.

Deoarece Bennu este un obiect spațial foarte primitiv, oamenii de știință spun că suprafața și praful ar putea deține indicii fascinante despre modul în care s-au format Soarele și planetele în urmă cu mai bine de 4,5 miliarde de ani.

„Această premieră uimitoare pentru NASA demonstrează cum o echipă incredibilă a perseverat, trecând prin provocări incredibile, pentru a extinde granițele cunoașterii. Partenerii noștri industriali, academici și internaționali au făcut posibilă punerea în mâinile noastre a unei bucăți dintr-un vechi sistem solar”, a spus administratorul NASA Jim Bridenstine, potrivit unui comunicat de presă.

„Echipa este în extaz, emoțiile sunt mari, toată lumea este cu adevărat mândră de succes”, a spus cercetătorul principal Dante Lauretta de la Universitatea din Arizona, Tucson.

„Aceasta a fost piatra de hotar a acestei misiuni. În câteva zile ne vom da seama cât de mult din acest material extraordinar am obținut, material la care am visat timp de zeci de ani”, a adăugat Thomas Zurbuchen, administrator asociat al NASA pentru știință.

Sonda Osiris-Rex, lansată în 2016, are dimensiunile unei furgonete. Ea va revenit pe pământ abia în 2023 cu materialele colectate.

NASA speră că această misiune spaţială, realizată cu un buget de 1 miliard de dolari, să contribuie la descifrarea secretelor legate de originile Sistemului Solar.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments