Muzeul Orășenesc Lipova va fi restaurat cu bani de la CJA

by Cristian Dobre

Muzeul Orășenesc Lipova va fi restaurat cu bani de la Consiliul Județean Arad. Consiliul Județean Arad va depune și un proiect de finanțare din fonduri europene.

,,În calitate de consilier județean, obiectivul meu este să contribui la cât mai multe realizări pentru orașul Lipova. Asta înseamnă că mă implic să aduc bani de la Consiliul Județean pentru obiective de dezvoltare care vor crește calitatea vieții în oraș. De această dată, împreună cu președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și cu vicepreședintele Răzvan Cadar, ne-am stabilit ca prioritate restaurarea muzeului. De ce este asta important? Pentru că Lipova are o istorie cum poate nici un alt oraș din județ nu o are și ar putea trăi bine doar din serviciile dezvoltate în jurul acestei istorii”, a declarat Cristian Sălășan, consilier județean și reprezentant al Consiliului Județean Arad în Consiliul de Administrație al Complexului Muzeal Arad.

În prezent Muzeul Orășenesc Lipova este în administrarea Complexului Muzeal Arad.

,,Modernizăm Muzeul din Lipova, una dintre clădirile oraşului cu o mare valoare istorică şi arhitecturală. Vom amenaja un muzeu complex, modern, unde, pe lângă exponatele de artă, vom organiza expoziții conexe și evenimente pentru locuitorii oraşului şi turiști. Ne dorim creșterea numărului de vizitatori și transformarea muzeului într-un punct de interes cultural, educaţional și turistic pentru Lipova”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Clădirea muzeului necesită o serie de reparații, fiind identificate degradări atât ale finisajelor, cât şi ale elementelor de structură. Pentru a se asigura păstrarea integrităţii structurale şi îmbunătăţirea calităţii spaţiului trebuie să se realizeze intervenţii de restaurare. Este necesară restaurarea faţadelor exterioare şi interioare, deoarece acestea prezintă zone de tencuială decapată. La nivelul demisolului sunt prezente infiltraţii de apă de capilaritate care trebuie tratate. De asemenea, există zone la nivelul învelitorii ce necesită reparaţii de urgenţă pentru prevenirea deteriorării interioarelor. Instalaţiile electrice de iluminat, priză, supraveghere şi alarmă trebuie schimbate în totalitate. Instalaţiile sanitare trebuie modificate, inclusiv branşamentul la reţeaua de apă şi racordul la sistemul de canalizare al oraşului Lipova. Asigurarea agentului termic în prezent este realizată prin centrala pe gaz cuplată la butelia amplasată în curtea interioară şi prin sobe ceramice – un factor de risc al apariţiei incendiilor.

La nivel structural există o fisură între clădirea realizată în anul 1836 de familia Missits şi extinderea din anul 1927 făcută de Sever Bocu. Este necesară consolidarea de urgenţă a extinderii, aceasta fiind zona din clădire cu cele mai multe deteriorări la nivelul structurii. Clădirea nu deţine autorizaţie de funcţionare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiş” Arad. Prin reparaţiile capitale propuse în proiectul de restaurare se vor asigura condiţiile impuse de legislaţia în vigoare pentru clădirile monument istoric în care se desfăşoară activităţi de expunere.

Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean Arad  documentaţia tehnico-economică, faza D.A.L.I. şi indicatorii tehnico – economici pentru restaurarea muzeului.

Investiția este estimată la 9.515.227,00 lei (fără TVA), iar durata de realizare a investiției la 38 luni, din care 2 luni proiectare şi 36 luni execuţie.



Facebook Comments