Complexul Muzeal Arad oferă publicului arădean, în data de 21 decembrie 2018, între orele 17:00 – 20:00, posibilitatea de a participa gratuit la tururi ghidate în secţiile dedicate Revoluţiei din decembrie 1989 şi Revoluţiei de la 1848 – 1849.
Ghidajul va fi realizat de specialişti ai muzeului şi voluntari Arad Free Tours.
Arădenii pot vedea în cele două secţii efecte personale ale revoluţionarilor, obiecte recuperate din perioada revoluţiei, obiecte donate de familiile revoluţionarilor şi imagini document din cele două revoluţii.
Evenimentul face parte din ciclul de manifestări dedicate aniversării a 125 de ani de la înfiinţarea muzeului din Arad şi marchează în acelaşi timp aniversarea Revoluţiei din 1989 şi comemorarea victimelor Revoluţiei.