Muzeul beneficiază de investiții pentru un nou concept expozițional, bazat pe tehnologie și interactivitate!

by Andreea Radu

Proiectele pentru dezvoltarea culturii promovate de Consiliul Județean au fost subiectul abordat de vicepreședintele Ionel Bulbuc în conferința de presă organizată la sediul PNL.

„Anul trecut finalizam strategia culturală și cu bucurie vă spun că tot ce am scris acolo face parte din bugetul nostru. Suntem un partener important al cetățenilor din județul Arad”, a spus acesta.

Continuă investițiile pentru Complexul Muzeal Arad, pentru anul acesta a fost alocat aproximativ 1 milion de euro pentru lucrări în interior, urmând să continue etapizat până în 2027.

„O instituție de cultură dacă este doar tencuită și văruită și nu este mobilată cu viață, nu își are sensul dorit”, a apreciat Ionel Bulbuc.

Acesta este motivul pentru care în parteneriat cu școlile și universitățile, vor fi realizate activități didactice la muzeu. Secția de artă va beneficia de un nou concept expozițional, cu investiții în tehnică nouă, așa cum propune trenul european, bazat pe interactivitate interactive și tehnologie.

„Suntem probabil printre puținele consilii județene care achiziționăm clădiri pentru demers cultural. În clădirea de pe strada Unirii îmi doresc un muzeu etnografic, avem un bazin extraordinar folcloric și etnografic. Tot ce avem în depozite trebuie să expunem pentru că există un interes real pentru rădăcinile noastre în etnografie și folclor” a apreciat Ionel Bulbuc.

Pe Revoluției 81 vom avea un muzeu virtual al Marii Uniri, 80% va fi bazat pe prezentare virtuală și 20% pe exponate.

„La Bibliotecă, luni semnăm contractul pentru reabilitarea clădirii, în valoare de 15 milioane de lei: fațada, gemurile, pompe de căldură, instalație electrică. Pentru echipele de robotică va fi realizat un atelier maker space, cu scannere, laptop, imprimante 3D, tehnică pentru construcția de roboți” a adăugat acesta.

În județ, continuă investițiile în taberele pentru copii de la Moneasa și Căsoaia. Rezultatele se văd deja: din luna mai până în septembrie, la Căsoaia nu mai sunt locuri, la Moneasa sunt ocupate în proporție de peste 90%!

 

Facebook Comments