Mutarea lui Meszar cu Rednic, șah-mat la grupul Apreutese?! Se anunță o vară fierbinte la UTA, dar și în jurul ei

by Sorin Haut

Chiar dacă despre venirea lui Rednic se vorbea încă de acum o lună de zile, de când a fost ofertat prima oară, schimbarea-șoc pe banca tehnică a UTA-ei cu doar patru etape înainte de finalul campionatului ridică multe semne de întrebare. Ce urmărește de fapt Meszar, sau de ce a renunțat Balint atât de ușor, ce s-a întâmplat atât de grav între antrenor și echipă sau între el și conducere? Sunt întrebări pertinente ale suporterilor, mulți dintre ei mirați de noua mutare a conducerii clubului, chiar dacă Balint și-a cam făcut-o din nou cu mâna lui. Totuși, Rednic nu poate schimba nimic radical în doar o lună sau în doar două zile, dacă discutăm de semifinala de Cupă. Poate doar prin experiență să aducă un plus la nivel de atitudine și cam atât, riscul de a deregla cumva și mai mult jocul echipei aflat oricum în suferință fiind destul de mare. Iar faptul că la UTA sunt mulți jucători aflați la final de contract, majoritatea aduși de tandemul Balint-Apostu, poate fi un alt handicap al noului antrenor.

Va rămâne pasiv Rednic la războiul dintre fani și conducere?! 

Impresia e că ne(oficialul) clubului și-a dorit să dea mai mult o lovitură de imagine și forță cu venirea lui Rednic, acesta putând fi un semnal clar și la adresa grupului de investitori arădeni condus de Simion Apreutese, care aveau planul lor, cu probabil alt antrenor pregătit la UTA. Aceștia nu au renunțat încă la ideea de a prelua clubul din vară, dar odată cu această numire a lui Rednic, cunoscut și pentru faptul că este disponibil să contribuie și financiar la cluburile la care activează (deși azi a infirmat această variantă) sau să atragă de partea lui oameni de afaceri, monopolul Falcă-Meszar pare din nou de neclintit. O mișcare gândită parcă din timp de Meszar, mai ales că Rednic se află în relații bune cu George Țucudean, un alt fost dinamovist cu o contribuție importantă la venirea sa la Arad și care ar putea fi și el atras în proiectul UTA.

Marca UTA poate aduce surprize mari, în vara acestui an…

Grupul Apreutese și susținătorii lor rămân astfel în ofsaid, mai ales că Rednic are un trecut dinamovist bine conturat. Dar vara se anunță oricum fierbinte, pentru că cei de la Suporter Club UTA pot acționa oricând în privința mărcii, pe baza căreia echipa joacă sub acest nume în Superliga. Fanii vor putea întoarce oricând foaia, pentru a duce numele de UTA în altă parte, la un alt club, asta în ciuda faptului că Meszar a anunțat că marca UTA este la actualul club. O situație tot mai tensionată la Arad, iar asta în cel mai greu moment al sezonului, cu două obiective extrem de importante: evitarea retrogradării și calificarea în finala Cupei României!

 

 

 

 

 

Facebook Comments