Multe şcoli din judeţul Arad au convenit cu părinţii să fotografieze rezultatele testelor rapide făcute elevilor cu probă de salivă, astfel încât să existe o evidenţă a folosirii acestora, în timp ce alte şcoli s-au înţeles cu părinţii să trimită la şcoală o notă scrisă semnată cu rezultatul testului pentru COVID-19, scrie agerpres.ro.
Inspectorul şcolar general din Arad, Marius Gondor, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în judeţ au fost distribuite câte două teste rapide fiecărui elev, iar primele vor fi făcute luni dimineaţă. În total, au fost distribuite, vineri, peste 126.000 de kituri de testare.
Conform sursei citate, fiecare şcoală a decis modul în care va păstra o evidenţă a folosirii testelor şi a rezultatelor acestora. Foarte multe şcoli au ajuns la un acord cu părinţii să fotografieze rezultatele şi să le trimită diriginţilor.
„Fiecare şcoală a decis în Consiliul de Administraţie cum va proceda. Multe au convenit cu părinţii să fotografieze rezultatul testului, altele le cer părinţilor o notă scrisă şi semnată cu privire la rezultat, iar altele pur şi simplu vor ţine legătura cu părinţii prin grupurile de whatsapp, pentru că în cele din urmă trebuie să existe o evidenţă a utilizării kiturilor”, a spus Gondor.
El a adăugat că există şi situaţii în care şcolile au acceptat să facă testele în clasă sau situaţii în care doar unele clase din şcoală au decis să meargă pe această procedură.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean a precizat că în cazul testelor care ies pozitive la COVID-19, părinţii vor ţine copii acasă şi vor apela la medicul de familie, pentru a urma procedura standard de confirmare a îmbolnăvirii.
Preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu, a declarat, pentru AGERPRES, că „profesorii din judeţ s-au implicat pentru ca testarea să poată avea loc şi kiturile să ajungă la copii”.
„Deşi sarcina noastră este aceea de a educa, nu a testa, noi ne-am implicat. Am avut colegi care au stat joi până la ora 21,00 pentru a ajuta la pregătirea testelor, pentru ca astăzi să ajungă la copii, în condiţiile în care kiturile nu au venit gata pregătite”, a spus Ieneşescu.
Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima şi în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.
Multe şcoli din Arad au stabilit ca părinţii să fotografieze rezultatele testelor rapide pentru a se putea ţine o evidenţă
Facebook Comments