Adda și-a surprins fanii, pe rețelele de socializare, după ce a dezvăluit că ține o nouă dietă. Cântăreața a spus clar că scopul nu este de a slăbi, cu toate că foarte probabil se va întâmpla acest lucru. Ea are acum restricții alimentare clare, din cauza problemelor de sănătate.
Are în casă un mare maestru bucătar și, pe deasupra, vine și Crăciunul. Cu siguranță va fi o perioadă foarte grea pentru Adda. A recunoscut-o chiar ea. De ce? Cântăreața a intrat la dietă.
Din ce a povestit pe pagina sa de socializare, restricțiile alimentare sunt foarte severe. Motivul însă nu este cel la care ne-am aștepta. Dacă era vorba de slăbit, se mai putea amâna până după Sărbători. Ei bine, nu, artista are motive mult mai serioase.
Motivul pentru care Adda ține o dietă strictă
Dacă ne mai amintim, în urmă cu două luni, cântăreața ajungea la urgențe. Adda a suferit o alergie severă și a ajuns pe mâna medicilor. Ulterior, a fost consultată de un specialist alergolog.
„Am plecat acum de la spital și merg la un alergolog. Ideea e că am stat toată noaptea la ugențe și azi am revenit, pentru că pe lângă faptul că am avut erupții pe tot corpul, am început să respir foarte greu, să mi se umfle limba și să simt înauntru în gât ca și cum aș avea ceva acolo care mă ține și nu pot să respir”, spunea ea, la vremea respectivă.
Se pare că problema este destul de gravă, astfel că artista va trebui să suporte, cu strictețe, o dietă deloc ușoară.
„De astăzi voi începe o dietă care va dura 9 luni. Este împărțită în trei etape. Primele trei luni sunt cele mai grele și mai ales primele săptămâni. Vine Crăciunul și eu o să plâng în baie.”, a dezvăluit ea, pe Instagram.
În continuare, ea și-a uimit fanii cu meniul zilnic. Nici vorbă de fripturi sau mâncăruri grase, de sarmale, părjituri sau cozonaci. Dieta pare una aproximativ vegană.
„În această dimineață, pentru că nu pot să mănânc fără să îmi beau cafeaua, am băut cafea cu lapte de cocos. Mă așteaptă iaurtul meu vegetal din cocos, două linguri de fulgi de hrișcă, două linguri de fulgi de quinoua și afine.
Asta mănânc până la prânz, când voi mânca o salată doar cu legume, fără altceva.”, spunea artista, la orele dimineții.
Ea a continuat cu recomandarea pentru seară. Așa aflăm că nu a renunțat, complet, la carne.
„Iar la cină voi mânca o bucățică de somon cam atât.”, mai zice ea, indicând o cantitate foarte mică.
La final, aflăm și motivația. Este vorba despre problemele de sănătate.
„Nu este o cură de slăbire, este o dietă anti-inflamatorie care mă ajută să scap de toxine și tot ce e nasol în organism, pentru că și dezechilibrul ăsta din corp mi-a declanșat alergia severă pe care o am încă de două luni și ceva. Urmează o nouă etapă, eu gândesc pozitiv, mă gândesc pozitiv, probabil o să slăbesc, o să mă usuc de tot. Important este să fiu sănătoasă.”, încheie Adda
Sursa: spynews.ro