Două sunt sâmbetele, din parcursul anului bisericesc, rânduite a se face pomenirea generală a morților: sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, cunoscută ca ”Mosii de iarnă”, și sâmbăta de dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt, cunoscută ca ”Moșii de vară”.
Așadar, mâine, 10 februarie, în fiecare biserică ortodoxă, după oficierea Sfintei Liturghii, se face slujba parastasului în timpul căreia sunt pomeniți moșii și strămoșii noștri.
Deși obiceiurile prin care este marcată această zi diferă de la o zonă la alta, toată această diversitate își cunoaște unitatea în slujba Parastasului care face cumva posibilă întâlnirea dinainte de vreme cu toți ai noștri, știuți sau neștiuți, în lumina lumânărilor, în fumul de tămâie, în boabele de grâu care dau forma colivei, și de ce nu, în lacrimi firești de dor.
Părinți, fii, fiice, rude, cunoștințe, plecați, iar alții rămași își ”dau mâna” în această zi, făcând ca bariera de timp și spațiu să devină abia perceptibilă.
Tocmai de aceea păstrarea unor astfel de zile de pomenire este foarte importantă, pentru ca aceste timpuri fără de timp, cu folos rânduite în viețile noastre ancorate în viața Bisericii, să se transforme în spațiu fără de hotar al întâlnirii noastre cu ei (cei plecați) până când noi vom fi ei, iar tinerii noștri noi.
Este, dacă vreți, un fel de circuit al dragostei între cer și pământ pe care avem datoria a-l păstra cu sfințenie pentru ca, astfel, nimeni să nu rămână în brațele singurătății.
În slujba parastasului ”Cei adormiți ştiu ce facem pentru ei şi simt când îi pomenim cu dragoste, punem lumânări şi flori pe mormânt şi sărutăm sfânta cruce cu nădejdea învierii celei de obşte”, spune patriarhul Daniel.
Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți ai noștri!
