Mortalitatea maternă a crescut exponențial, cu 60% față de anul precedent

by Andreea Radu

După doi ani de scădere, mortalitatea maternă a crescut considerabil în România, în 2020 și 2021, perioadă care coincide cu pandemia de Covid-19. Astfel, numărul femeilor care au murit în timpul sarcinii sau după ce au dat naștere a crescut exponențial în anul 2021, de la 32 decese în 2020 la 51 anul următor, o creștere alarmantă de 60%, arată datele INS. În 2018 și 2019, mortalitatea maternă a fost în scădere, cu 18, respectiv 20 de decese. În acest context, Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra necesității programelor integrate de acces la servicii medicale pentru gravidele din comunități vulnerabile, dublată de dotarea maternităților și secțiilor de Terapie Intensivă.
Potrivit definiției, decesul matern este decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sa (oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauză determinată sau agravată de sarcină sau de îngrijirile pe care le-a solicitat) şi post-abortum 30 de zile.
Dintre cele 51 de decese, două cazuri au fost cauzate de avort, decese prin risc obstetrical direct au fost 14 cazuri, în vreme ce decesele prin risc obstetrical indirect au crescut la 35 cazuri în 2021 (19.4 la 100.000 născuți vii). Numărul deceselor a crescut brusc: în urban de la 16.5‰ în 2020 la 31.6 la 100.000 născuţi vii în 2021, iar în rural de la 15.1 în anul 2020 la 24.5 la 100.000 născuți vii în anul 2021.
Organizația Salvați Copiii România va intensifica în următoarele trei luni dotarea urgentă a secțiilor de pediatrie și neonatologie din țară pentru susținerea a 40 de unități medicale cu echipamente performante – ventilatoare de suport respirator, pulxoximetre și ecografe performante de monitorizare a sarcinii și nou-născutului.
Din anul 2010 și până în prezent, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro. Doar în 2022, Salvați Copiii a dotat peste 50 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 40.000 de copii.
Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități și programe integrate pentru susținerea sănătății mamei și copiilor, Salvați Copiii lansează un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităţilor (secţii de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) și a spitalelor și secțiilor de pediatrie.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: ”Consecințele pandemiei sunt agravate de lipsa acesului la asistență medicală de specialitate și slaba dotare a multor maternități și secții de Terapie Intensivă neonatale din țară și ele duc la drame, de la mamele care mor înainte de a-și ține copilul în brațe la nou-născuți cu patologii complexe, pentru care întârzierea intervenției duce la deces. De aceea, facem un apel pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către programul de dotare a spitalelor din România, o prioritate socială absolută.”.

CONTEXT
• În ciuda unor progrese evidente, România continuă să se mențină pe primele locuri în UE27 în ceea ce privește rata mortalității la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020 potrivit datelor INS (5,6/1000 născuți vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.

• Dintre cele 198.302 nașteri înregistrate în România în 2020 potrivit datelor definitive INS, 731 provin de la fete sub 15 ani și 17.366 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Statistica arată că unu din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente. De altfel, țara noastră contribuie cu mai mult de un sfert dintre mamele sub 18 ani (30%) din toată Uniunea Europeană și cu 45% dintre mamele cu vârsta sub 15 ani.

• Potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie. Multe fete și femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţӑ şi monitorizarea adecvatӑ a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipitӑ sau se înrăutățește.

3,5% pentru spitale. Au nevoie de susținere în 2023:
• Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”
• Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu
• Spitalul Clinic Nicolae Malaxa
• Spitalul Universitar de Urgență București
• Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”
• Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu” (INSMC)
• Spitalul Universitar de Urgență Elias
• Spitalul Municipal Aiud
• Spitalul Municipal Blaj
• Spitalul Municipal Curtea de Argeș
• Spitalul Orășenesc Ineu
• Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita
• Spitalul Municipal Dorohoi
• Spitalului Județean Brăila
• Spitalul Rășenesc Negoiu
• Spitalul Județean de Urgență Bacău
• Spitalul Municipal Gherla
• Spitalul Județean Resița
• Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș
• Spitalul Municipal Oltenița
• Spitalul Municipal Moreni
• Spital Orășensesc Segarcea
• Spital Municipal Profesor Dr. Irinel Popescu Băilești
• Spitalul Clinic Filantropia Craiova
• Spitalul Filişanilor
• Spitalul Municipal Gheorgheni
• Spitalul Județean Deva
• Spital Municipal Lupeni
• Spitalul Municipal de Urgență Pașcani
• Spitalul Orășenesc Bolintin Vale
• Spitalul Municipal Sighișoara
• Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
• Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești
• Spitalul Municipal Câmpina
• Spitalul Județean de Urgență Slatina
• Spitalului Județean de Urgență Zalău
• Spitalul Municipal Mediaș
• Spitalul Municipal Fălticeni
• Spitalul Județean de Urgență Tulcea

Pentru mai multe informații, persoana de contact: Ștefania Mircea, manager proiect, email: [email protected], tel: 0745 375 148.
_____________
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:
De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Facebook Comments