Licitație adjudecată pentru refacerea gazonului Arenei Francisc Neuman, anunță Primăria Arad. S.C. SPORTS FIELDS S.R.L. a fost desemnată câștigătoarea licitației având ca obiect servicii de proiectare tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Refacere si reabilitare gazon- Stadionul Francisc Neuman, Arad”, licitație demarată în luna mai de către societatea Recons. Valoarea estimată totală pentru realizarea acestui obiectiv a fost de 9.408.143 lei fără TVA, iar cea ofertată este de 8.817.296 lei fără TVA.
Valoarea totală a ofertei este compusă din următoarele valori: valoarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică este de 215.000 lei, fără TVA; valoarea lucrărilor de execuție: 8.602.296 lei, la care se adaugă TVA.
Durata contractului este de maxim 3 luni pentru serviciile de proiectare și maxim 5 luni pentru execuție, la care se adaugă 1 lună pentru întreținerea suprafeței. Un termen de timp extrem de larg, asta în condițiile în care pe Cluj Arena s-a schimbat gazonul anul trecut în nici o lună! Doar că la Arad totul durează foarte mult, plus că 2024 este și an electoral, așadar nicio surpriză…Nu știm nici când demarează efectiv lucrările, așa că nu ne rămâne decât sa sperăm că 2024 va fi anul în care UTA va putea juca pe un gazon decent.
Gazonul va fi refăcut la standarde UEFA
Lucrările ce urmează să fie executate: refacerea sistemelor de drenaj și degivrare, a substratului de bază, a celui de cultură și a sistemului de irigații. De abia după finalizarea acestor lucrări se va monta gazonul hibrid (mix între gazon natural și gazon artificial).
Tot cu această ocazie vor fi achiziționate și echipamente și utilaje de întreținere a suprafeței de joc (Sisteme lămpi UV, ventilatoare de aer cu umidificare, mașini de tuns iarba cu cuțite elicoidale, aerare, etc.). Printre proiectele realizate de către ofertantul câștigător se numără: lucrările de amenajare a gazonului pentru Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf și cele pentru Stadionul de fotbal din cadrul Complexului Sportiv Craiova.
În urma acestei investiții gazonul Arenei Francisc Neuman va fi refăcut la standarde UEFA și FRF.