MONICA NICULESCU S-A CALIFICAT ÎN TURUL TREI LA US OPEN

by Sorin Haut

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, miercuri, la New York, după ce a învins-o pe compatrioata sa Ana Bogdan cu un sec 6-0, 6-1.

Meciul a fost mai disputat decât o arată scorul, Niculescu impunându-se după o oră și 22 de minute.

Ana Bogdan, venită din calificări, a avut 10 mingi direct câștigătoare, față de 9 ale Monicăi, dar diferența s-a făcut la erorile neforțate, 33 pentru Bogdan și 15 pentru Monica.

Meciul a fost întrerupt în două rânduri pentru intervenția medicului, la 3-0 în primul set la solicitarea Monicăi Niculescu și la 3-0 în setul al doilea, la cererea Anei Bogdan.

Monica (28 ani, 58 WTA) a mai învins-o pe Ana Bogdan (23 ani, 116 WTA) în două rânduri, în 2010 în primul tur la București (ITF, 75.000 dolari), cu 7-5, 7-5, și anul trecut în primul tur la București (WTA), cu 6-2, 5-7, 6-2.

Ana Bogdan a reușit la Flushing Meadows cea mai mare performanță a carierei (în premieră pe tabloul principal la un turneu de Mare Șlem), trecând în runda inaugurală de altă româncă, Sorana Cîrstea.

Cea mai bună performanță a Monicăi Niculescu la US Open datează din 2011, când a ajuns în optimile de finală.

Monica și-a asigurat 140.000 dolari și 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea va juca împotriva danezei Caroline Wozniacki, care a dispus de rusoaica Svetlana Kuznețova, cu 6-4, 6-4. Wozniacki a câștigat toate cele șase meciuri directe cu Monica Niculescu, pe hard, cele mai recente datând din 2013.

La simplu, România mai are doar o reprezentantă la US Open, Simona Halep, a cincea favorită, care va juca joi în turul secund, contra cehoaicei Lucie Safarova.
Sursă: AGERPRES

Facebook Comments