Italianca Sara Errani, principala favorită, s-a calificat în finala turneului de tenis BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, sâmbătă, la Arenele BNR din Capitală, după ce a învins-o pe românca Monica Niculescu, a treia favorită, cu 5-7, 6-1, 6-2, în prima semifinală.
Errani s-a impus la capătul unui meci care a durat două ore și 22 de minute, pe o arșiță insuportabilă, diferența făcându-se în primul rând la nivelul fizic.
Niculescu, care s-a oprit și în semifinalele ediției de anul trecut, învinsă de Simona Halep (care ulterior a câștigat titlul), a început foarte bine meciul, a condus cu 2-0 și a avut o minge de 3-0, dar Errani a revenit și a restabilit egalitatea, 3-3. Monica nu s-a lăsat mai prejos și a reușit un nou break, pentru 4-3. În ghemul cu numărul opt, la scorul de 30-30, arbitra de scaun a acordat un punct Monicăi, fapt care a stârnit furia italiencei. Niculescu a câștigat ghemul și s-a desprins la 5-3, pe fondul nervilor adversarei. Errani a reușit să revină din nou, dar Niculescu a fost mai inspirată în ultimele ghemuri și a luat setul cu 7-5.
Monica a căzut fizic în setul al doilea, care a revenit italiencei cu 6-1.
În decisiv, Niculescu a avut o șansă de break la ghemul de debut, dar Errani și-a concretizat serviciul în cele din urmă. Niculescu făcut și ea break-ul apoi, a condus cu 2-1, dar puținele resurse de energie s-au epuizat și deși a mai încercat să rămână în meci, Errani a luat setul cu 6-2 și a obținut victoria.
Monica Niculescu a avut o evoluție apreciată, a făcut spectacol în multe momente, reușind nenumărate ”scurte” de efect în fața italiencei.
Sara Errani (28 ani), numărul 20 mondial, o conduce acum pe Niculescu la meciurile directe cu scorul de 4-1. Românca (27 ani), locul 41 WTA, s-a impus în 2005 la Coimbra (Portugalia), în optimi, cu 3-6, 7-5, 7-6 (5), dar italianca le-a câștigat pe următoarele patru: în 2007, la Latina (ITF), în optimi, cu 7-6 (5) 7-5, în 2009 în turul al doilea la Australian Open, cu 6-2, 6-3, anul trecut la Doha, în optimi, cu 2-6, 7-5, 6-1, și acum la București.
Errani și-a asigurat un cec de 21.400 dolari și 180 puncte WTA, în timp ce Niculescu va primi un cec de 11.300 dolari și 110 puncte WTA.
Sursă: AGERPRES