MONEASA GAZDUIESTE MARATONUL MOUNTAINBIKE AJUNS LA A -IV- A EDITIE

by Paula Craciun

Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a prezentat aspecte privind cea de-a patra ediţie a Moneasa Mountainbike Maraton 2015. La evenimentul ce avea loc în data de 28 iunie sunt aşteptaţi să participe peste 250 de amatori de ciclism pe teren accidentat.

Scopul acestui proiect este de a promova şi susţine ciclismul ca stil de viaţă, prin intermediul unor evenimente de avnergură accesibile publicului larg atât cel cunoscător cât şi cel necunoscător din zona de Vest a României şi de Est a Europei. Consiliul Judeţean Arad, instituţie care, împreună cu Centrul Cultural Judeţean, sprijină această iniţiativă a alocat suma de 30.000 lei. „Este unul dintre evenimentele prin care urmărim promovarea staţiunii Moneasa, a frumuseţilor naturale ale judeţului, în cadrul programului «Sport, natură şi cultură», un program care se dovedeşte deja de succes. Ne dorim ca la acest eveniment să vină cât mai mulţi arădeni, nu doar competitori în concursurile din programul evenimentului, ci şi iubitorii de aer curat, cei care îndrăgesc muntele şi, de ce nu, cei care vor să «fugă» de canicula din Arad”, a declarat Adrian Ţolea.

Pentru acest an, organizatorii îşi doresc să menţină nivelul calitativ al concursului, organizarea fiind la fel de riguroasă. Startul se va da la ora 10 dimineaţa pentru Maraton (traseu de 65 km) şi ora 10.30 pentru Hobby (traseu 30 km). „Ne dorim ca prin organizarea acestui adevărat spectacol, cu evenimente şi activităţi tematice pentru toate categoriile de vârstă, să revitalizăm zona Moneasa, să creeăm o tradiţie nouă şi o platformă de dialog şi cooperare pentru cicliştii din zona de Est a Europei”, a declarat Foce Imre, organizator Moneasa Mountainbike Maraton 2015.

Mai multe informaţii se pot obţine accesân site-ul www.moneasamountainbike.ro

Facebook Comments