Moment istoric! Papa Francisc a ajuns în România.
Papa Francisc
Papa Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio, n. 17 decembrie 1936, Flores, Argentina), este al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.
Jorge Mario Bergoglio s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranți italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarul din Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obținut licența în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires.
Unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.
La conclavul din 2005, Bergoglio a obținut în conformitate cu informațiile din presă – care se bazează pe declarațiile anonime ale unui cardinal – zece voturi în primul tur de scrutin, 35 în al doilea și 40 în al treilea. Papa Francisc a fost ales la conclavul din 2013 cu cel puțin 77 de voturi din 115. Conform unor surse ar fi întrunit consensul mai multor fracțiuni din conclav, ceea ce a dus la alegerea sa cu peste 90 de voturi din totalul de 115.
Jorge Mario Bergoglio a intrat în Societatea lui Isus la 11 martie 1958 și a studiat pentru a deveni preot la seminarul iezuit în Villa Devoto. În 1960 Bergoglio a obținut o licențiere în filosofie de la Colegiul Maximo San Jose din San Miguel; în 1964 și 1965, a predat literatura și psihologia la Colegio de la Inmaculada, un liceu în provincia Santa Fe, Argentina, iar în 1966 el a predat cursuri de același fel la Colegio del Salvador din Buenos Aires.
A fost hirotonit preot în data de 13 decembrie 1969.
În anul 1992 a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires. Consacrarea sa episcopală a avut loc în data de 27 iunie 1992. În data de 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop de Buenos Aires. La 6 noiembrie 1998 i-a fost încredințată suplimentar jurisdicția episcopală asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina, inclusiv a celor aparținând Bisericii Române Unite cu Roma. Credincioșii din Argentina aparținători Bisericii Greco-Catolice Ucrainene au din 1968 episcop propriu, sufragan (subordonat) arhiepiscopului de Buenos Aires. Între 2009-2011 episcop al ucrainienilor catolici din Argentina a fost Sviatoslav Șevciuc, actualul arhiepiscop de Kiev-Halici.
În consistoriul din 21 februarie 2001 papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la demnitatea de cardinal.
Una dintre problemele delicate care au tensionat extrem relația dintre guvernul argentinian și cardinalul Jorge Mario Bergoglio a fost cea a căsătoriei între persoane de același sex. La 9 iulie 2010, cu o zi înainte de aprobarea unei legi care să permită această căsătorie, cardinalul Jorge Mario Bergoglio a emis o notă în care proiectul legislativ, care prevedea că homosexualii s-ar putea căsători și ar putea adopta copii, era calificat ca „un război distructiv contra planului lui Dumnezeu”.
Președintele Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, a acuzat în termeni duri campania cardinalului Bergoglio împotriva legiferării căsătoriei între persoane de același sex, care a fost dezbătut în parlament. Cristina Fernández de Kirchner a apreciat poziția Bisericii ca aparținând „epocii medievale și Inchiziției”.
Sergio Rubin, biograful lui Jorge Mario Bergoglio, a reținut poziția nuanțată a acestuia încă din timpul în care a fost arhiepiscop de Buenos Aires. Astfel, arhiepiscopul Bergoglio s-a pronunțat în 2010 pentru uniunile civile între persoanele de același sex drept o soluție de compromis. Conform aceleiași surse, cei mai mulți episcopi argentinieni nu au aderat la soluția preconizată de arhiepiscop.
La 13 martie 2013, la ieșirea din conclavul însărcinat să-l aleagă pe succesorul papei demisionar Benedict al XVI-lea, cardinalul protodiacon Jean-Louis Tauran a pronunțat celebra formulă latină Habemus papam[20], anunțând lumii alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio sub numele de Francisc. În data de 14 martie 2013, prima zi de după alegerea sa în funcția de episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, a vizitat Bazilica Santa Maria Maggiore și s-a închinat icoanei Salus Populi Romani. La întâlnirea cu jurnaliștii din data de 16 martie 2013 a arătat că și-a ales numele de papă în amintirea lui Francisc de Assisi. Cu aceeași ocazie a spus că i s-a sugerat să-și ia numele de Adrian, în semn de continuitate cu papa Adrian al VI-lea.
Slujba de inaugurare a pontificatului său a avut loc la 19 martie 2013. La această slujbă a participat și patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului. Prezența patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă.
În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papa Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu.
În ziua de 12 februarie 2016, Papa Francisc a avut o întâlnire cu Patriarhul Chiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei, în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici și ortodocși, intensificate de conflictul din Ucraina.
Papa Francisc vorbește cursiv pe lângă spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana – limba maternă a părinților -, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie. Posedă noțiuni de limbă portugheză. În domeniul literar Jorge Bergoglio apreciază cel mai mult scriitorii Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plac de asemenea filmele neorealismului italian. Iubește fotbalul și este susținătorul echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro din liga întâi.
La 24 noiembrie 2017, Papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române.