MOARTEA LUI DAN CONDREA, CONFIRMATĂ DE TESTELE ADN

by Dana B.

Procurorii de la Parchetul General au confirmat marți că, în urma efectuării unor teste ADN, persoana decedată în accidentul produs lângă localitatea Buftea este patronul Hexi Pharma, Dan Condrea.

„Urmele de culoare brun roșcat și țesut descoperite pe elementele de caroserie, cu prilejul cercetărilor la fața locului, prezintă un profil genetic identic cu probele biologice prelevate de la cadavru. Profilul genetic respectiv aparține unui bărbat care este tatăl biologic al minorului C.D., cu indice de paternitate 5.580.000”, se arată într-un comunicat al Parchetului General remis marți.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments