Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pentru a doua oară pe Horia Mladinovici la un meci al „Bătrânei Doamne” din acest sezon. După Farul – UTA 2-0 (cu 11 metri ratat de Postolachi la 1-0 și om în minus pentru gazde încă din minutul 52), arbitrul de 38 de ani va conduce și partida UTA – Chindia Târgoviște, care va avea loc astăzi, începând cu ora 17, la Ploiești. Bucureșteanul a fost „centralul” care a condus cele mai multe partide ale „roș-albilor” în primul sezon după promovare, cinci la număr, iar palmaresul a fost pozitiv pentru trupa arădeană: trei victorii (3-0 la Clinceni, 2-1 la Mediaș și 2-0 pe teren propriu cu Sepsi), o remiză (1-1 la Hermannstadt) și doar un eșec (0-3 la Sfântu Gheorghe cu Sepsi).
Arbitru cu noroc pentru roș-albi, care au cinci victorii cu el la centru
În stagiunea trecută, Mladinovici a arbitrat trei confruntări ale „roș-albilor”, toate pe „Francisc Neuman”, 2-0 cu FC Voluntari, 0-1 cu CFR Cluj și 1-0 cu CS Mioveni, în play-out. La meciul de astăzi, Mladinovici va fi asistat la cele două tușe de Bogdan Gheorghe, din București și Stelian Slabu, din Brașov, iar în camera VAR se vor afla Lucian Rusandu, din Sfântu Gheorghe și Andrei Moroiță, din Ploiești, cel din urmă central la meciul de etapa trecută UTA – Mioveni. Observatorii întâlnirii vor fi Liviu Ciubotariu, din Galați București și Paul Cazan tot din capitală.