În apropierea Praznicului Învierii Domnului, Mitropolitul Ioan al Banatului, cu ajutorul unor parohii și fundații bisericești, a achiziționat și donat o casă pentru o familie cu cinci copii din localitatea Șanovița, care nu avea unde să locuiască.
Gospodăria în care vor locui de acum cei cinci copii cu vârste cuprinse între patru și nouă ani, împreună cu părinții lor, este formată din casă, anexe și grădină.
„Acest gest cu profunde înțelesuri duhovnicești vine să schimbe viața acestei familii, care, prin gândul bun al Chiriarhului, devine realitate lucrătoare”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Banatului.
De asemenea, alături de părinți, cei mici participă la slujbe și la catehezele de la Parohia Șanovița, aflată în grija Pr. Cristian-Bogdan Laichici.
Pe întreaga perioadă a Postului Mare, acțiunile social filantropice ale Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopiei Timișoarei și ale Fundației Filantropia sunt îndreptate asupra cazurilor sociale grave, spre persoanele fără adăpost și spre familiile cu mulți copii.
sursa: https://basilica.ro