Conform Trinitas ”Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a hotărât astăzi înaintarea propunerii de canonizare a părintelui Arsenie Boca către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române”
Într-un interviu acordat anul trecut pentru Tribuna, Mitropolitul Laurențiu al Ardealului preciza legat de canonizarea atât de așteptată a Părintelui Arsenie că: „Cinstirea pe care i-o acordă credincioșii Părintelui, cultul acesta spontan, a determinat Biserica să înceapă procesul de canonizare prin cercetarea vieții și a lucrărilor minunate pe care Dumnezeu le-a împlinit și le săvârșește și azi prin alesul Său”. Tot atunci, Mitropolitul Laurențiu a explicat că durata procesului de canonizare depinde de lucrările Comisiei mitropolitane care „va alcătui un Studiu – Document amplu, ce va fi însușit de Sinodul Mitropolitan și va fi înaintat cu întregul dosar Preafericitului Patriarh Daniel, pentru a fi trimis Comisiei speciale a Sfântului Sinod, spre cercetare și avizare”.
Ei bine, se pare că momentul înaintării acelui dosar a sosit, făcându-se astfel primul pas concret spre ceea ce toți cei care iau Calea Prislopului așteaptă de mult timp: canonizarea celui cunoscut deja ca ”Sfântul Ardealului”.