MISIUNILE JANDARMILOR ARĂDENI, LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ

by Dana B.

În acest sfârșit de săptămână, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost angrenate în misiuni de asigurare și de menținere a ordinii publice în sistem integrat care au avut drept scop creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

În perioada 24-26 iunie a.c., jandarmii arădeni au asigurat desfășurarea în condiții de siguranță a competițiilor sportive și a manifestărilor cultural-artistice care au avut loc în municipiul Arad și în localitățile Șiria, Bârzava, Șimand, Andrei Șaguna, Turnu și în stațiunea Moneasa.

Pe timpul desfășurării misiunilor de ordine publică, au fost aplicate 25 sancțiuni, în valoare totală de 9500 lei, pentru fapte de natură contravențională cum sunt: fapte de comerț ilicit, încălcarea normelor de conviețuire socială și contravenții din domeniul piscicol.

De asemenea, în acțiunile desfășurate de efectivele de jandarmi, au fost întocmite acte de sesizare în cazul săvârșirii a trei infracțiuni, cum au fost: “punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare” și ”pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare”.  Actele de sesizare au fost înaintate organelor de urmărire penală.

 

Facebook Comments