Cu patru rezultate negative la rând, dintre care trei în campionat, UTA e în cădere liberă, iar momentul greu trebuie depăşit cât mai repede. O nouă eventuală înfrângere, mâine, la Târgu Jiu, ar arunca echipa arădeană în a doua parte a clasamentului.
Pandurii are un start bun de sezon, e pe locul 4 şi speră să profite de pasa proastă a formaţiei lui Ionuţ Popa. Se va juca pe sintetic, suprafaţă pe care UTA o cunoaşte în detaliu, cu toate că accidentările din ultima perioadă i se trag şi de aici. Apropo de infirmerie, Bătrâna Doamnă stă mult mai bine la nivel de lot, doar Benga părând a fi scos din circuit pentru acest meci.
Copaci și-a ispășit suspendarea, Coulibaly a revenit în țară și și-a reluat antrenamentele, iar Vădrariu s-a recuperat după accidentare, la fel ca şi Stahl şi Costin, care chiar dacă mai resimt ceva dureri, strâng din dinţi pentru a fi în lotul de Târgu Jiu.
Meciul Pandurii – UTA se joacă vineri, ora 16 şi va fi televizat pe Digi Sport, Romtelekom şi Look TV. Va fi, însă, al treilea meci al rundei a 10-a, cea care propune primele două partide ale etapei astăzi, ora 17, când FC Argeş şi Petrolul îşi dau întâlnire în Trivale şi mâine, la matineu, când ilfovenele Baloteşti şi Clinceni îşi dau şi ele întâlnire.
Liga 1, etapa a 10-a:
FC Argeş – Petrolul, joi, ora 17 (tv)
Baloteşti – Clinceni, vineri, ora 11
Pandurii – UTA, vineri, ora 16 (tv)
Luceafărul – Snagov, sâmbătă, ora 11
Metaloglobus – ACS Poli, sâmbătă, ora 11
Chindia – Ripensia, sâmbătă, ora 11
Energeticianul – Brăila, sâmbătă, ora 11
Aerostar – Mioveni, sâmbătă, ora 11
ASU Poli – Farul, sâmbătă, ora 12 (tv)
U.Cluj – Daco Getica, duminică, ora 12 (tv).
Clasament
1.Sportul Snagov 9 7 2 0 15-4 23
2.Petrolul Ploieşti 9 6 1 2 19-5 19
3.Acad Clinceni 9 6 0 3 22-5 18
4.Pandurii Tg Jiu 9 5 3 1 22-11 18
5.FC Argeş 9 5 3 1 14-6 18
6.Chindia Târgovişte 9 5 2 2 14-9 17
7.CS Mioveni 9 5 1 3 15-8 16
8.Univ.Cluj 9 5 1 3 16-10 16
9.AFC UTA 9 4 1 4 11-10 13
10.Energeticianul 9 4 1 4 13-14 13
11.ASU Poli 9 3 2 4 8-10 11
12.Metaloglobus 9 3 2 4 9-16 11
13.Daco Getica 9 2 4 3 13-18 10
14.Farul Constanţa 9 3 0 6 15-22 9
15.Ripensia Timiş 9 2 2 5 12-19 8
16.CS Baloteşti 9 2 2 5 8-15 8
17.Luceafărul Oradea 9 2 2 5 8-17 8
18.Aerostar Bacău 9 2 1 6 11-19 7
19.ACS Poli 9 1 2 6 10-21 5
20.Dacia Brăila 9 0 4 5 7-23 4