Mirela Boureanu Vaida a avut parte de o duminică relaxantă. Prezentatoarea „Mireasă pentru fiul meu” s-a răsfăţat cu o şedinţă lungă de plajă, însă consecinţele asupra pielii au apărut imediat.
Mirela Boureanu Vaida nu-şi pierde simţul umorului nici măcar în situaţiile mai puţin plăcute. Îndrăgita prezentatoare TV le-a dezvăluit concurenţilor show-ului „Mireasă pentru fiul meu” cât de mult s-au chinuit colegii de la machiaj să-i uniformizeze aspectul pielii, astfel încât să nu se observe roşeaţa dobândită în urma expunerii la soare.
„Sunteţi bine, sănătoşi? Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre mine. Observaţi că m-am schimbat puţin în bine, probabil că colegii mei au vrut să vă ferească de un şoc. Ştiţi cum scapă stăpânul calul, pe pajişte, aşa am scăpat eu la soare. Zici că nu am mai văzut soare în viaţa mea. Am stat până am căpătat o culoare de roşu intens, ca să înţelegeţi că a venit vara. Am stat 8 ore la plajă, m-a uitat Dumnezeu acolo, dar să nu staţi ca mine.
Oricum, dacă vreţi să îmi faceţi rău, puteţi să mă atingeţi. Dar să nu o faceţi, că vă ating eu cu materiale”, a spus Mirela Boureanu Vaida.
Ce-i drept, roşeaţa cu greu se poate observa, iar imaginea Mirelei, de pe micile ecrane, a fost, ca întotdeauna, ireproşabilă.
„Mireasă pentru fiul meu” este un reality show matrimonial, difuzat pe Antena 1, în fiecare zi a săptămânii de la 12:00-13:00 şi 14:00-16:00, iar sâmbătă de la 14:00-16:00 şi 17:00-19:00. În rest, telespectatorii pot urmării show-ul, non-stop, pe AntenaPlay.
Sursa: spynews.ro