Mircea Rednic s-a declarat nemulțumit de prestația echipei și a reclamat greșelile făcute de elevii săi la cele trei goluri ale celor de la CFR Cluj. Totuși, antrenorul UTA-ei a subliniat că echipa are nevoie de timp pentru a se omogeniza, în contextul în care au venit foarte mulți jucători noi. O placă pe care o s-o mai auzim probabil încă câteva săptămâni.
”Am început bine, 27 de minute, am închis, am blocat, nu au avut nicio ocazie. Am dat gol și noi încă ne bucurăm. Păcat, cu echipe de genul celor de la CFR, care au experiență, calitate, e de ajuns să faci jumătate de greșeală. Ne-am relaxat așa cum nu trebuia. Până atunci am stat foarte bine, grupați. La o centrare, am ezitat să sărim cu capul, și am luat gol. Ai un penalty apărat, și luăm gol. Pe aceste condiții foarte grele, greșești cu echipe bune și plătești..
Supărat sunt pe toată lumea. Pierdem toți! Păcat că el (n.red. Cătălin Carp) a fost în ambele faze, penalty și autogol. La autogol, nu avea ce să facă. Nu avea voie să devieze pe colțul scurt. Carp a fost surprins, nu a avut ce să facă. Noi am pierdut meciul pentru că am făcut greșelile pe care le-am făcut. Păcat de jocul nostru bun?!
Trebuia să fim mai prezenți, mai disciplinați, trebuiau să vorbească mai mult. Ne-au surprins. Am lăsat jocul liber, ne-au surprins cu Manea, am mers târziu să blocăm. E păcat, pentru că era și entuziasm. Un gol meritat după un joc bun. A venit și ploaia. Suntem o echipă care încearcă să paseze. Am încercat și pe un teren impracticabil. Am fost obligat să îl schimb pe Cooper, a avut o problemă musculară, asta s-a simțit.
Nu avem nici trei săptămâni de când ne pregătim. Avem doi jucători care au venit acum cinci zile, și au intrat bine. Echipa va arăta mult mai bine din punct de vedere fizic. Trebuie să avem răbdare, s-a schimbat aproape jumătate de echipă. Știți motivele care au fost, jucătorii au nevoie să se acomodeze.
A venit jucătorul brazilian, Freitas, care și acum doarme ziua și noaptea umblă prin Arad. Au fost trei greșeli de care cei de la CFR au profitat”, a declarat Mircea Rednic la flash-interviul de la finalul meciului cu CFR Cluj, pierdut de UTA cu 3-1.