Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a condus, duminică seara, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, primul său antrenament de la revenirea în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.
La şedinţa de pregătire programată imediat după reunirea în vederea partidelor cu Kosovo şi Lituania din noua ediţie a Ligii Naţiunilor, Mircea Lucescu a avut la dispoziţie doar 15 jucători, restul de 10 urmând să se alăture lotului după meciurile echipelor de club.
Noul selecţioner a discutat puţin pe gazon cu fotbaliştii prezenţi, după care aceştia au început antrenamentul cu alergări uşoare. Jucătorii aflaţi duminică seara pe terenul principal al Centrului de Fotbal Mogoşoaia sunt: Nicolae Stanciu, Andrei Raţiu, Cristian Manea, Dennis Man, Alexandru Mitriţă, Andrei Burcă, Florinel Coman, Virgil Ghiţă, Laurenţiu Popescu, Darius Olaru, Deian Sorescu, Florin Niţă, Nicuşor Bancu, Valentin Mihăilă şi Ianis Hagi.
Noul selecţioner Mircea Lucescu a semnat la 6 august un contract valabil doi ani, obiectivul fiind calificarea la Cupa Mondială organizată în 2026 de Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.
Acum în vârstă de 79 de ani, Lucescu a mai condus prima reprezentativă a României în urmă cu 38 de ani. În primul său mandat, care s-a întins între 1 noiembrie 1981 şi 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, obţinând 24 de victorii, 15 înfrângeri şi 19 egaluri.
Echipa naţională a României întâlneşte Kosovo, la 6 septembrie, (ora 21:45, Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina) şi Lituania, în 9 septembrie, (ora 21:45, Stadionul Steaua din Bucureşti), în primele sale două partide din cadrul ediţiei 2024-25 a Ligii Naţiunilor.
Lotul României pentru prima acţiune de după participarea la EURO 2024 este următorul:
portari: Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită, 25/0), Laurenţiu Popescu (Universitatea Craiova, debutant), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 21/1), Cristian Manea (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei Burcă (Baniyas/Emiratele Arabe Unite, 31/1), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 21/0), Virgil Ghiţă (KS Cracovia/Polonia, 1/0), Iulian Cristea (Universitatea Cluj, 4/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 39/2), Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj, 45/6);
mijlocaşi: Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 19/0), Dennis Man (Parma/Italia, 28/7), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 74/15), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 59/5), Marius Marin (Pisa/Italia, 22/0), Darius Olaru (FCSB, 20/0), Mihai Lixandru (FCSB, debutant), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 39/5), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 24/4), Florinel Coman (Al-Gharafa/Qatar, 17/1), Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova, 18/3);
atacanţi: Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia, 15/3), George Puşcaş (Bodrum/Turcia, 44/11), Denis Alibec (Farul Constanţa, 39/5). (Agerpres)