Mircea Lucescu (79 de ani) a acceptat să preia echipa națională a României! Antrenorul și-a anunțat decizia șefilor Federației Române de Fotbal, după un maraton final, astăzi, de trei ore de negocieri, anunță gsp.ro. Un anunț oficial urmează să fie făcut în scurt timp pe siteul FRF.
Mircea Lucescu a mai antrenat echipa națională în perioada 1981-1986, când a adunat 58 de meciuri în acel mandat: 24 de victorii, 19 remize și 15 înfrângeri. Lucescu a calificat naționala la Euro ’84 dintr-o grupă aproape imposibilă, cu Italia, Suedia, Cehoslovacia și Cipru și are în total 36 de trofee ca antrenor.
Este liber de contract din noiembrie 2023, când și-a încheiat treaba la Dinamo Kiev. România nu este singura echipă națională din mandatul lui Lucescu. „Il Luce” a pregătit și selecționata Turciei, în perioada august 2017 – februarie 2019.