Mircea Băsescu a fost şantajat de ginerele şi fiica lui Bercea Mondial, care l-au ameninţat că, dacă nu le dă 280.000 de euro, vor face publice informaţii despre presupusa implicare a acestuia în fapte de corupţie, cei doi fiind prinşi când primeau 10.000 de euro, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 ore, începând de joi, ora 23.55, a lui Marius Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în stare de recidivă, arată vineri DNA, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că în aceeaşi cauză mai sunt cercetate două persoane, respectiv Izaura Anghel şi minor în vârstă de 17 ani, faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
„În ordonanţa de reţinere întocmită de procurori se arată că, în cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la datele de 26 mai 2014 şi 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunţător în cauză, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie. Ameninţările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro”, potrivit DNA.
Potrivit unor surse judiciare, denunţătorul este Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, iar cei care l-au şantajat sunt ginerele lui Bercea Mondial şi una dintre fiicele acestuia.
În 29 mai, Marius Constantin şi celelalte două persoane au fost prinşi în flagrant, în timp ce primeau 10.000 euro de la denunţător, potrivit DNA.
Marius Constantin urmează să fie dus la Tribunalul Constanţa, cu propunere de arestare preventivă petnru 30 de zile.
În cazul Izaurei Anghel şi a celeilalte persoane, procurorii au luat măsura controlului judiciar.
Sursa: http://www.mediafax.ro/social/mircea-basescu-santajat-de-ginerele-si-fiica-lui-bercea-mondial-care-i-ar-fi-cerut-280-000-de-euro-12666217