Mircea Basescu poate fi eliberat conditionat din inchisoare dupa ce Judecatoria Medgidia a admis, joi dupa-amiaza, solicitarea acestuia, insa decizia nu este definitiva. Basescu a fost condamnat in luna iunie la patru patru ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, in dosarul in care a fost judecat pentru ca ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe langa magistrati pentru solutionarea unui proces care il viza pe Sandu Anghel, potrivit news.ro.
Judecatoria Medgidia a admis cererea de liberare conditionata depusa de Mircea Basescu, insa decizia nu este definitiva, putand fi atacata in termen de trei zile la Tribunalul Constanta.
Pana la o decizie definitiva, Mircea Basescu ramane in Penitenciarul Poarta Alba, din judetul Constanta, unde a fost incarcerat in luna iunie.
Aparatorul lui Mircea Basescu, avocatul Nelu Tasca, afirma in luna iunie ca Mircea Basescu ar putea fi propus, in septembrie, pentru eliberare conditionata de catre Comisia de eliberari din cadrul Penitenciarului Poarta Alba. Aparatorul fratelui lui Traian Basescu a explicat ca, din cele 48 de luni de pedeapsa, Mircea Basescu are de executat o treime, respectiv 16 luni, deoarece are peste 60 de ani. Din cele 16 luni, arata avocatul, se vor scadea perioada arestului preventiv executat de fratele fostului presedinte, respectiv de 12 luni si circa 12 zile si, posibil, si zilele castigate de acesta in urma muncii prestate in acea perioada. Astfel, arata avocatul, ramane o perioada de aproximativ trei luni si aproape 20 de zile pe care fratele fostului presedinte le va executa efectiv in regim de detentie.
MIRCEA BĂSESCU AR PUTEA FI ELIBERAT CONDIŢIONAT
Facebook Comments