Mircea Baniciu este, alături de Mircea Vintilă, cap de afiş al festivalului de la Bulci, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni (4 – 5 august), în umbra Castelului Mocioni.
Pe scena de la Bulci vor urca, vineri, Florian Jianu, Jul Baldovin (invitat special de la Stuttgart), Mircea Bodolan şi Mircea Baniciu, alături de Teo Boar şi Vladi Cnejevici.
Sâmbătă vor cânta Trupa 06, Daniel Julean, Nelu Pitic & Trupa de Serviciu, Maria Gheorghiu, Adrian Ivaniţchi, Marius Baţu şi Mircea Vintilă.
În ambele seri, concertele vor începe după ora 19, din cauza caniculei.
Arădenii, dar nu numai, sunt aşteptaţi să petreacă două zile la cort şi foc de tabără, într-o atmosferă flower-power, motto-ul festivalului fiind „Celebrating Summer of Love 1967 – 2017”.
Camparea cu corturi şi rulote este gratuită. La fel şi intrarea la festival.