CS Mioveni abordează meciul de sâmbătă, cu UTA, din ultima etapă a turului Ligii 1, doar cu gândul la victorie. Antrenorul argeşenilor, Alexandru Pelici, confirmă că în această săptămână a avut loc o şedinţă cu cei din conducerea clubului, care ar fi stabilit un target de puncte până în pauza de iarnă: „O victorie cu UTA ar fi o gură de oxigen, avem mare nevoie de o victorie, mai mult ca oricând. Din păcate, în ultimele meciuri nu am mai reuşit să câştigăm, dar am reuşit să înscriem şi asta ne dă speranţe că o putem face şi în meciul de sâmbătă. Am avut o discuţie cu persoanele din Consiliul Director, nu ascund acest lucru. Am spus punctul nostru de vedere, cum vedem acest final al turului, şi am decis că până în iarnă să vedem dacă putem să ne ridicăm la nivelul Ligii I. Cred că şapte-opt puncte ne-ar aduce o oarecare linişte în iarnă”, a declarat Pelici. Tehnicianul nou promovatei din Mioveni consideră că în meciul cu UTA jucătorii săi trebuie să elimine greşelile individuale făcute în ultimele partide:
„Ne aşteaptă un meci dificil, să evităm greşelile individuale”
“Am ajuns în faţa ultimei etape a turului de campionat, jucăm împotriva unei echipe care se află în prima jumătate a clasamentului. Ne aşteaptă un meci dificil în care ne dorim să câştigăm, pentru că avem mare nevoie de puncte. Odată cu trecerea timpului şi cu punctele obţinute de contracandidatele noastre am căzut două poziţii în clasament şi asta nu e deloc bine. E important să acumulăm puncte, după calculele noastre, 7-8 puncte minim, până la intrarea în vacanţă, pentru a putea aborda restul campionatului cu încredere şi optimism. Sperăm să câştigăm cu UTA şi să evităm greşelile făcute în meciurile anterioare”. CS Mioveni a pierdut ultimele două meciuri jucate în deplasare cu FCSB (0-3) şi Universitatea Craiova (2-5), remizând acasă cu FC Botoşani (1-1). După 14 partide, CS Mioveni ocupă poziţia a 14-a în clasamentul Ligii I, cu 12 puncte. Partida CS Mioveni – UTA Arad, din cadrul etapei a 15-a a Ligii I, ultima a turului, se va disputa sâmbătă, de la ora 17:30, la Mioveni.