UTA a învins astăzi, scor 4-1 după prelungiri (2-0, 3-1), în faţa Dunării Călăraşi, obţinând astfel o calificare extraordinară în barajul pentru Liga 1, când poate prea puţini mai credeau asta după turul de miercuri, când adversara s-a impus cu 3-1. Performanţă la care au contribuit din plin şi cei peste 2.000. de arădeni ce au umplut până la refuz tribunele de pe Motorul.
Dunărea a fost mai insistentă în debutul jocului, iar Miron a avut ceva emoţii la câteva centrări în faţa porţii arădene. Pragmatică şi tăioasă precum o ştim pe teren propriu, UTA a lovit la prima ocazie, în minutul 17: Botiş a aruncat o minge în atac, Curtuiuş i-a luat faţa unui fundaş, a prelungit pentru Strătilă, care a tras în Lungu, dar Man, pe fază, a înscris de la opt metri în poarta goală. Era 1-0 şi mica arenă Motorul se cutremura! Oaspeţii au ieşit la atac, iar în minutul 26 Vali Alexandru a reluat defectuos cu capul, în urma unei centrări venite din partea lui Popescu. La un minut distanţă, Man a avut golul doi în gheată, şutul acestuia din marginea careului fiind respins cu greu de Lungu. Acelaşi portar al adversarei a respins providential în minutul 30, în faţa lui Botiş, refuzându-i golul veteranului UTA-ei. Arădenii au continuat să preseze, iar golul doi a venit logic, în minutul 33, atunci când Strătilă a centrat excelent de pe dreapta, iar Curtuiuş a reluat imparabil cu capul, de la zece metri. UTA avea scor de calificare, era 2-0! Putea fi chiar 3-0, dar Curtuiuş a ratat incredibil în minutul 40, Lungu salvând miraculos şutul atacantului arădean, excelent angajat în careu de Copil, autor al unei curse de aproape 30 de metri.
O primă repriză excelentă
La pauză UTA era calificată, după o repriză de neuitat, cu o Dunărea fără replică, total contrar a ceea ce am văzut la Călăraşi. Oaspeţii nu au mai avut ce pierde şi au ieşit la atac încă din startul mitanului secund, iar Vali Alexandru a fost în două rânduri aproape de gol. Pe contraatac, în minutul 53, Man a întârziat şutul din careu, fiind deposedat de fundaşii adverşi. Acelaşi golgheter al Călăraşului, Vali Alexandru, a scăpat în minutul 58 singur cu Miron, dar a încercat o inexplicabilă scăriţă, gest uşor de intuit de portarul UTA-ei. Copil a executat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga, dar nou intratul Rus nu a putut impinge mingea în plasă, la o nouă şansa mare a arădenilor, fază consemnată în minutul 63. Totul decurgea normal pentru UTA, care absorbea calm presiunea Dunării, asta până în minutul 73, când Manea a simulat prosteşte în careu şi a văzut al doilea galben, fiind astfel eliminat. Când toată lumea se uita la ceas, Copil a inventat o pasă pentru Rus, iar atacantul arădean a marcat cu un şut plasat, din opt metri, pentru un 3-0 euforic, care pur şi simplu a dezlănţuit tribunele.
Eliminarea lui Manea, chin până la final
Bucuria utiştilor nu a ţinut însă foarte mult, nou intratul Balint marcând în minutul 80 din şase metri, cu multă şansă, în urma unei centrări excelente venite de pe dreapta. Suporterii arădeani treceau de la extaz la agonie. Pe un contraatac, Călăraşul putea marca golul calificării peste alte două minute, şutul lui Alexandru fiind blocat in extremis de Gligor. În replică, Copil putea face 4-1, dar şutul său din şapte metri a fost blocat. La cealaltă poartă, ratangiul zilei, Vali Alexandru, nu a găsit plasa din cinci metri, singur cu porta goală, spre disperarea oaspeţilor. Finalul dramatic şi pe contre nu a mai adus goluri, astfel că s-a terminat 3-1, scor la care s-a intrat în prelungiri! Copil a marcat un gol turcesc la cinci minute de la reluare, iar arădenii prindeau iar curaj, deşi evoluau în inferioritate numerică de mai bine de 20 de minute.
Rus – omul decisiv: două goluri în inferioritate!
În replică, Stoica a şutat de la 20 de metri puţin alături, iar tabela de pe Motorul rămânea neschimbată în minutul 97. Totul avea să se cutremure din nou în minutul 99, Rus marcând cu un şut senzaţional de 23 de metri. Era 4-1, din nou scor de calificare pentru UTA! Alb-roşii au marcat de două ori cu un om mai puţin pe teren, performanţă greu de repetat, într-un baraj. Dunărea putea întoarce iar soarta calificării, dar Miron a salvat providenţial în faţa lui Alami, respingând în corner un şut pe care scria gol. Cu Gligor şi Man într-un picior, ambii acuzând probleme musculare, UTA s-a apărat eroic, iar în prelungirile prelungirilor, Vali Alexandru a şutat mult peste din poziţie centrală.
Să vină Voluntariul!
Fluierul final a declanşat fiesta în iarbă, acolo unde suporterii au pătruns pe teren pentru a-şi felicita eroii! UTA câştigă cu 4-1 şi întoarce spectaculos soarta calificării, urmând să joace săptămâna viitoare, miercuri şi sâmbătă, cu FC Voluntari, în barajul de promovare / menţinere în Liga 1! UTA a început confruntarea din Aradul Nou în formula: Miron – Manea, Botiș, Gligor, Burlă – Strătilă (77 Covaci), Chindriș, Tănase (71 Jorza), Copil – Man, Curtuiuș (60 Rus).
MINUNEA DIN ARADUL NOU: UTA – DUNĂREA 4-1 (2-0, 3-1)! URMEAZĂ BARAJUL PENTRU LIGA 1
Facebook Comments
previous post