Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Constantin Budăi s-a întâlnit astăzi, la Instituția Prefectului – Județul Arad, cu primari și secretari ai unităților administrativ-teritoriale din județul nostru. La discuții au participat parlamentarii PSD Arad: Dorel Căprar, Mihai Fifor, Florin Tripa și Adrian Todor – inițiatorii întâlnirii, prefectul Florentina Horgea, subprefectul Vasilică Damian, precum și directori ai unor instituții deconcentrate din sfera de activitate a Ministerului Muncii. Discuția a avut un format interactiv, primarii sau secretarii localităților fiind invitați să adreseze întrebări ministrului Marius Constantin Budăi. În intervențiile sale, ministrul s-a referit la repartizarea cotelor din impozitul pe venit către primării, dar și la veniturile persoanelor cu dizabilități, salariile personalului din sfera publică ori pensiile de stat și pilonul II, în particular la modul cum aceste capitole sunt prevăzute în bugetul de stat pe anul 2019 ce este în acest moment aprobat de Parlamentul României dar nepromulgat de Președinte.
„Mă bucur să continuăm mijlocirea acestor discuții între oficiali de rang înalt din Guvernul României, astăzi domnul Ministru al Muncii Marius Constantin Budăi și primarii sau secretarii localităților din județul nostru. Mulțumesc domnilor parlamentari pentru toate aceste inițiative de a apropia decidenții de la București de oamenii din teritoriu care aplică sau cărora li se adresează măsurile luate. Vom fi mereu deschiși față de aceste tipuri de discuții deoarece pentru a urmări și mai bine interesul cetățenilor, colaborarea dintre structurile centrale și cele locale ale administrației trebuie să fie deplină”, a declarat Florentina Horgea, Prefectul Județului Arad.