Miniştrii de externe ai G7 se întâlnesc, vineri, în Germania, iar securitatea alimentară şi situaţia Republicii Moldova se află pe agenda discuțiilor, în contextul în care războiul dintre Rusia şi Ucraina ameninţă să destabilizeze şi Moldova, relatează digi24.ro.
Preocupările legate de securitatea alimentară vor domina reuniunea anuală a miniştrilor de externe din G7, grupul celor mai industrializate state. La reuniunea din staţiunea Weissenhaus de la Marea Baltică participă şi şefii diplomaţiilor din Ucraina şi Republica Moldova, colegii lor din cele mai dezvoltate state occidentale urmând să-şi reafirme sprijinul faţă de cele două ţări exsovietice.
Discuţiile vor fi dominate de Ucraina şi problema gestionării consecinţelor unui conflict care s-ar putea prelungi luni la rând sau chiar mai mult.
Mâncare pentru milioane de oameni din lume, blocată în Ucraina
Războiul din Ucraina a dus la creşterea preţurilor pe plan global la cereale, ulei alimentar, combustibil şi îngrăşăminte, iar agenţiile ONU avertizează că aceste creşteri vor agrava criza alimentară, mai ales în Africa, menţionează Reuters, citat de Agerpres.
Invazia rusă din Ucraina a perturbat transportul de mărfuri pe Marea Neagră, o rută majoră pentru cereale şi alte mărfuri, sugrumând exporturile din Ucraina şi Rusia.
„În portul ucrainean Odesa sunt blocate în acest moment 25 de milioane de tone de cereale, adică mâncare pentru milioane de oameni din lume care au nevoie urgentă de ea, mai ales în ţările africane şi din Orientul Mijlociu”, a declarat presei ministrul de externe german, Annalena Baerbock.
„De aceea trimitem astăzi un semnal clar: vă vedem, vă auzim şi vă susţinem”, a adăugat ea.
Potrivit unor surse diplomatice, statele din G7 vor să se organizeze mai bine pentru a găsi răspunsuri rapide şi eficiente la criza alimentară.
Dintre miniştrii de externe ai G7 – Marea Britanie, Canada, Germania, Italia, Franţa, Japonia şi SUA – nu va fi prezent la reuniune secretarul de stat american Antony Blinken, abia ieşit din izolare din cauza infectării cu coronavirus.
Sprijin pentru Republica Moldova la reuniunea miniștrilor G7
Participanţii la reuniune – la care va fi reprezentată şi UE – vor urmări de asemenea să liniştească Republica Moldova, învecinată cu Ucraina şi care se zbate să facă faţă unui flux de refugiaţi ucraineni, în timp ce o serie de incidente care au avut loc în ultimele săptămâni în Transnistria implicând separatişti proruşi au stârnit temeri pe plan internaţional că războiul din Ucraina s-ar putea extinde dincolo de graniţele acesteia.
„Această ţară este slăbită din cauza războiului, aşa că trebuie să ne confirmăm susţinerea pentru Moldova”, a declarat presei o sursă diplomatică franceză, mai scrie Reuters.
Ministrul de externe indonezian Retno Marsudi, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a G20, grupul ţărilor industrializate şi emergente, ce include şi Rusia, se va alătura la rândul său, vineri, reuniunii G7 pentru a discuta despre securitatea alimentară.
Un oficial francez a indicat că va fi adusă în discuţie şi problema prezenţei Rusiei la summitul şefilor de stat, în noiembrie.
Întâlnirea miniştrilor de externe din G7 se încheie sâmbătă.