Ministerul Sănătăţii a achiziţionat anul acesta 1.500.000 de doze de vaccin antigripal, cu aproximativ 200.000 mai multe faţă de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis luni AGERPRES, primele 50.000 de doze de vaccin care vor fi utilizate în campania gratuită de vaccinare au ajuns deja în teritoriu şi sunt utilizate pentru imunizarea personalului medical, iar din a doua parte a lunii octombrie vor fi distribuite şi celelalte doze de vaccin, astfel încât să înceapă şi vaccinarea în cadrul cabinetelor medicilor de familie.
„În ultimii doi ani am făcut paşi importanţi pentru îmbunătăţirea activităţii de vaccinare. Campaniile de vaccinare şi informare „door-to-door” pentru vaccinarea antirujeolă au dus la creşterea numărului de copii vaccinaţi în zonele defavorizate unde s-au derulat. Anul acesta primim finanţare europeană pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creşterea gradului de vaccinare în România. Iar în această toamnă începem mai repede vaccinarea antigripală a personalului medical, cea mai expusă categorie de persoane la îmbolnăvire”, afirmă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în comunicatul citat.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă.
Campania de vaccinare a MS se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi şi vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. În cadrul campaniei vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform Strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.