MINISTERUL FINANTELOR VA PREZENTA IN SEPTEMBRIE PRIMUL BUGET MULTIANUAL PENTRU 2016 SI 2017

by Paula Craciun

Ministerul Finanțelor Publice va prezenta, începând din acest an, bugete multianuale, consultările în acest sens urmând să înceapă în luna mai, iar bugetul pentru anii 2016 și 2017 va fi prezentat public în septembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, în cadrul unei dezbateri pe marginea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală cu reprezentanții marilor contribuabili din România.

„Vom veni cu o prezentare a bugetelor multianuale pentru 2016 și 2017, de data aceasta pe proiecte. Vom începe consultările în luna mai a anului acesta și vom ieși cu prezentarea public în septembrie pentru bugetele pe 2016 și 2017”, a explicat Darius Vâlcov.

El a mai spus că, începând din acest an, pe bugetul general consolidat s-a aplicat o reducere de 5% pentru cheltuielile cu bunuri și servicii, iar anul viitor se va continua, prin introducerea unui sistem de reducere de costuri pentru toate adminstrațiile din țară și la nivel central, cu aceste reduceri de minim 5% a cheltuielilor cu bunuri și servicii, ceea ce reprezintă aproximativ două miliarde de lei.

În plus, ministrul Finanțelor a spus că România trebuie să evite situațiile de excedent bugetar până spre finalul anului, cu care s-a confruntat în ultimii ani. „Mi-aș dori să nu ne mai trezim în situația din ultimii 6 — 7 ani de zile în care în ultimele trei luni sau chiar ultimele două luni ale anului să avem foarte multe cheltuieli, pentru că de foarte multe ori acestea nu sunt nici foarte bine calculate și banii nu aduc o multiplicare la nivelul la care noi ne-am dori”, a subliniat Darius Vâlcov.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments