MINISTERUL ECONOMIEI: TOATE COMPANIILE INDUSTRIEI DE APARARE, MAI PUTIN IAR GHIMBAV, SUNT PE PIERDERE

by Paula Craciun

Sorin Encuțescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, a declarat marți, la Târgoviște, că toate companiile din industria de apărare, mai puțin IAR Ghimbav Brașov, sunt pe pierdere.

”Toate companiile din industria de apărare, mai puțin IAR Ghimbav Brașov, sunt pe pierdere. Deci și cele trei societăți din Dâmbovița, de la Mija, Dragomirești și Automecanica Moreni, însă au comenzi”, a spus Encuțescu.

Ministrul Economiei, Mihai Tudose, împreună cu mai mulți oficiali ai ministerului efectuează, marți, o vizită de lucru în județul Dâmbovița, la cele trei unități din industria de apărare: Mija, Dragomirești și Automecanica Moreni.

”Pe noua conducere (…) a ministrului Economiei, industria de apărare este considerată sau încercăm să o facem, să o considerăm ca având potențial de a fi perla coroanei. Încercăm să facem un lucru coerent pe termen lung să prindem tot ce se poate din piața internă și, adevărata provocare, piața externă”, a declarat ministrul Mihai Tudose, într-o conferință de presă susținută la sediul Prefecturii Dâmbovița.

Conform ministrului, se va face o evaluare a situației celor trei societăți cu fiecare din echipele manageriale. Deplasarea în teritoriu are și rolul de a identifica potențialul de viitor al acestor societăți.

Reprezentanții Ministerului Economiei au vorbit și despre transportorul blindat 8×8 (TBT 8×8) care este în lucru la Automecanica Moreni. Transportorul este în faza de realizare a prototipului și va beneficia de finanțare și în viitor.

”Noi trebuie să creăm un produs care să corespundă necesităților armatei noastre de peste cinci ani, care să corespundă cerințelor de peste următorii 15 ani (…). Funcționează și produce bine unitatea de la Mija, acolo avem comenzi de RPG 7 și RPG 9, la fel un proiectil reactiv termobaric. La fel Dragomirești, el este cel care încarcă toate bombele, tot ce există muniție peste 40 de milimetri”, a precizat secretarul de stat Sorin Encuțescu.

Cele trei societăți din industria de armament din județul Dâmbovița: Uzina Mecanică Mija, Uzina de Produse Speciale Dragomirești și Automecanica Moreni, sunt filiale ale ROMARM, companie națională cu capital 100% al statului român, prin Ministerul Economiei.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments