MINIEXCAVATOR DEPISTAT LA VAMA VARSAND, DESCOPERIT FURAT IN ITALIA

by Paula Craciun

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand – I.T.P.F. Oradea au descoperit un miniexcavator, declarat furat din Italia, pe care un cetăţean român încerca să-l introducă în ţară.

 În data de 05.09.2015, în jurul orei 02.50, s-a prezentat la P.T.F. Vărşand, judeţul Arad, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român, Norbert Francisc Ando V., în vârstă de 38 de ani, din jud. Arad, care conducea un automarfar marca „Scania”, înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de transport prezentate, un miniexcavator şi  9 paleţi cu echipamente electrice pentru o firmă din România.

Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră în bazele de date, a rezultat faptul că miniexcavatorul figurează ca “furat” alertă introdusă de Italia în data de 04.09.2015.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că utilajul în cauză era furat, el având doar rolul de a-l transporta din Italia în România.

Miniexcavatorul, în valoare de 30.000 euro, a fost reţinut în vederea confiscării, iar poliţiştii de frontieră s-au sesizat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt.

Facebook Comments