MINA ANTITANC DESCOPERITA LA PAULIS, IN ZONA UNDE AU AVUT LOC LUPTE IN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

by Florian Popa

Duminică, 21 februarie 2016, in jurul orei 14.30, o persoana ce efectua lucrări agricole în zona localităţii Păuliş, a apelat serviciul unic de urgenţă 112, semnalând prezenta unui element de muniţie, îngropat parţial în pământ în apropierea râului Mureş.
La faţa locului s-a deplasat echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad care a constatat prezenţa unei mine antitanc din al doilea război mondial, la aproximativ 1 km de localitate, îngropată parţial în pământ care prezenta deteriorări la corpul minei. Deoarece exista pericol de explozie la asanare sau transport s-a decis distrugerea muniţiei la faţa locului.
Echipa pirotehnică formată din lt. Avrămescu Adelin, plt.adj.jef Whorlap Aurel, plt.adj Saroşi Paul, plt.maj Dincă Valentin, plt.maj Opriţescu Florin, au realizat un dispozitiv folosind saci de nisip şi 600g trotil reuşind distrugerea muniţiei în condiţii de siguranţă.
Misiune a fost executată cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad şi a Centrului Medical Judeţean Arad a Ministerului Afacerilor Interne.

Facebook Comments