Omul de afaceri austriac Dieter Kass, care fusese reţinut în Arad, la finele lunii mai 2018, pentru pornografie infantilă şi act sexual cu un minor, iar ulterior a fost trimis în judecată sub control judiciar şi cu interdicţia de a părăsi ţara, a fugit din România, el înştiinţând autorităţile că a recurs la acest gest pentru că nu are încredere în sistemul judiciar din România.
Pentru că a încălcat condiţiile controlului judiciar, măsura a fost înlocuită cu arestul preventiv, iar instanţa care îl judecă va face demersuri pentru aducerea austriacului la proces.
Surse din cadrul DIICOT Arad au declarat, marţi, pentru News.ro, că pe numele cetăţeanului austriac Dieter Kass, cunoscut om de afaceri în Arad, a fost emis mandat de arestare preventivă pentru că a încălcat condiţiile controlului judiciar în dosarul în care este judecat de Tribunalul Arad pentru pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.
Conform surselor, dispariţia lui Dieter Kass a fost constatată în luna octombrie, pentru că nu s-a mai prezentat în faţa autorităţilor, iar ulterior procurorii au primit o scrisoare de la cetăţeanul austriac prin care acesta anunţa că a plecat din ţară.
Omul de afaceri a anunţat că se află în Austria, unde îşi are domiciliul permanent, şi că a părăsit România pentru că nu are încredere în „obiectivitatea şi corectitudinea sistemului judiciar” din ţara noastră.
Condiţiile în care inculpatul a părăsit ţara fac obiectul unor cercetări efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care au deschis un dosar penal pentru trecere ilegală a frontierei de stat.
Conform procurorilor DIICOT, Tribunalul Arad, care îl judecă pe Dieter Kass, va face demersuri pentru ca acesta să fie adus din Austria pentru proces, iar dacă acest lucru nu se va reuşi, va fi judecat în lipsă.
Dieter Kass (67 de ani) a fost reţinut în luna mai, cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi a decis ca suspectul să fie plasat în arest la domiciliu timp de o lună. Ulterior, el a fost pus sub control judiciar, având însă interdicţia de a părăsi România.
La momentul începerii anchetei, procurorii DIICOT spuneau că bărbatul este suspectat că, timp de cel puţin trei ani, a racolat fete minore în cluburi din România şi din afara ţării pentru a produce cu acestea imagini indecente, pe care le stoca sau le distribuia cunoştinţelor.
În urma unor percheziţii, anchetatorii ridicaseră dispozitive pe care erau stocate imagini şi au obţinut mărturii de la fete minore care au pozat pentru austriac sau i-au trimis acestuia, contra cost, fotografii şi videoclipuri cu ele dezbrăcate. Afaceristul ar fi plătit între 250 şi 500 de euro pe seturi de fotografii cu minore dezbrăcate.
În urma cercetărilor, austriacul a fost trimis în judecată pentru pornografie infantilă şi sex cu un minor.
Omul de afaceri este cunoscut în judeţul Arad, pentru că în trecut şi-a manifestat şi intenţia de a investi în clubul de fotbal UTA. Dieter Kass deţine la Curtici cel mai mare terminal intermodal din Europa de Est şi este asociat în companii de transport internaţional cu filiale pe tot continentul. În primăvară, el semnase achiziţia a 100 de vagoane de transport marfă produse la Astra Rail Arad, contractul având o valoare de 16 milioane de euro.
Sursa: digi24.ro