Mii de desene care înfăţişează uriaşele animale ale epocii glaciare au fost descoperite în pădurea amazoniană, picturile fiind realizate cel mai probabil cu aproximativ 12.o00 de ani în urmă, spun experții Universității din Exeter, Marea Britanie, care au analizat descoperirea.
Potrivit CNN, cercetătorii din pădurea tropicală amazoniană au dezvăluit mii de imagini de artă rupestră care înfăţişează uriaşe creaturi ale epocii glaciare, cum ar fi mastodonții, dar și vietăți ca cerbi, lilieci și maimuțe. Desenele au fost realizate probabil cu aproximativ 11.800-12.600 de ani în urmă, potrivit cercetătorilor britanici din Exter. Picturile sunt aşezate pe trei adăposturi de rocă diferite, cu cel mai mare, cunoscut sub numele de Cerro Azul, găzduind 12 panouri şi mii de pictografii individuale.
Situată în Serranía La Lindosa din Columbia modernă, arta rupestră arată cum cei mai vechi locuitori umani din zonă ar fi coexistat cu megafauna din Epoca de Gheaţă, cu leneşi uriaşi, mastodonti şi camelide, relatează CNN.
„Acestea sunt cu adevărat imagini incredibile, produse de primii oameni care au trăit în vestul Amazoniei”, a declarat Mark Robinson, un arheolog de la Universitatea din Exeter.
„Picturile oferă o privire vie şi captivantă asupra vieţii acestor comunităţi. Este incredibil pentru noi astăzi să credem că au trăit printre şi au vânat erbivore uriaşe, unele care aveau dimensiunea unei maşini mici”, a adăugat arheologul.
Alte imagini prezintă figuri umane, forme geometrice şi scene de vânătoare, precum şi alte vietăţi precum cerbi, aligatori, lilieci, maimuţe, broaşte ţestoase, şerpi. Picturile roşii, realizate folosind pigmenţi extrasaţi din ocru răzuit, alcătuiesc una dintre cele mai mari colecţii de artă rupestră din America de Sud, scrie Mediafax. La vremea când au fost realizate desenele, Amazonul se transforma dintr-un conglomerat de savane, pădure tropicală şi tufă spinoasă în pădurea tropicală cu frunze largi pe care o cunoaştem astăzi.
Artiştii ar fi folosit focul pentru a exfolia roca şi a face suprafeţe plane pe care să picteze, spun experţii. În timp ce picturile sunt expuse la elemente, acestea sunt protejate de stâncă, ceea ce înseamnă că rămân într-o stare mai bună decât alte arte rupestre găsite în Amazon.
Unele dintre ele au fost pictate atât de sus pe stâncă încât „ar fi fost necesare„ scări speciale realizate din resurse forestiere pentru a le crea, potrivit cercetătorilor britanici.
Persoanele care au pictat imaginile au fost vânători-culegători care au mâncat fructe de palmier şi fructe de copac, precum şi au pescuit în râul din apropiere pentru piranha şi aligatori. Oasele şi rămăşiţele vegetale dezvăluie, de asemenea, că au mâncat şerpi, broaşte şi rozătoare.
Cercetătorii proiectului lucrează pentru a afla când oamenii s-au stabilit prima dată în regiunea Amazonului şi cum prezenţa lor a afectat biodiversitatea.
Sursa: digi24.ro