Mii de pelerini romano-catolici și greco-catolici din țară și din străinătate iau parte la slujbele oficiate în limbile bulgară, maghiară, croată, germană și română în Basilica papală ‘Maica Harurilor’ din interiorul Mănăstirii franciscane Maria-Radna, din orașul Lipova, județul Arad cu ocazia Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului.
Primii pelerini au început să sosească duminică, alți credincioși urmând sa ajungă la Radna atât luni cât și marți. Conform unei vechi tradiții, unii dintre pelerini obișnuiesc să străbată pe jos drumul de acasă până la mănăstire, însă numărul acestora a scăzut de la un an la altul.
Primii care au ajuns la mănăstire au fost credincioșii romano-catolici bulgari din comunele timișene Dudeștii Vechi și Breștea, precum și cei din comuna arădeană Vinga. Alături de preoții lor, aceștia și-au petrecut noaptea de duminică spre luni pe dealul din spatele mănăstirii, spunând rugăciuni și intonând cântări religioase, nu înainte de a asculta Sfintele liturghii oficiate în limbile bulgară și română.
La slujbele oficiate în Basilica papală ‘Maica Harurilor’ din cadrul Mănăstirii franciscane amintite sunt asteptați, de asemenea, pelerini de etnie croată din județul Caraș-Severin, pelerini de etnie maghiară din județele Timiș și Arad, credincioși greco-catolici din Bihor și Arad, precum și credincioși ortodocși din Lipova și din localitățile învecinate.
Sărbătoarea hramului Basilicii papale ‘Maica Harurilor’ din Mănăstirea Maria-Radna începe luni, odată cu oficierea primelor liturghii rostite, potrivit tradiției, în limba bulgară, tot în cursul acestei zile urmând să fie oficiate slujbe în limbile croată și română.
După liturghie, credincioșii pleacă în procesiune pe dealul din spatele bazilicii, pentru a parcurge simbolic ‘Drumul Crucii’.
Întreaga noapte de luni spre marți, Bazilica va rămâne deschisă pentru cei care doresc să își petreacă noaptea aici, în rugăciune, la miezul nopții urmând să fie oficiată Sfânta Liturghie în limba română, la care sunt invitați să ia parte, în mod special, credincioșii de etnie rromă.
Marți, ziua când se prăznuiește în acest an, Nașterea Sfintei Fecioare Maria, sunt așteptați la Radna Martin Roos, episcop romano-catolic de Timișoara și Laszlo Bocskei, episcop romano-catolic de Oradea Mare. Cel mai important moment al sărbătorii va fi cel al oficierii Sfintei Liturghii Pontificale în limbile română, maghiară și germană, urmată de procesiunea cu Preasfântul Sacrament.
Totodată, în spatele Bazilicii Papale va fi oficiată Sfânta Liturghie pentru credincioșii greco-catolici.
Sursa: agerpres.ro