Dacă este 14 octombrie, atunci toate drumurile duc la Iași. Încă de joi dimineața, racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă şi aşezată pe un baldachin la Catedrala Mitropolitană din Iași. Tot aici au fost aduse din Grecia și moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina.
Cum pelerinajul de la Iași este cel mai amplu pelerinaj religios din România, nu putem să nu ne întrebăm ce o face pe Sfânta Parascheva atât de specială, atât de iubită, încât, indiferent de vreme, mii de credincioși, din țară sau străinătate să ia zilele acestea calea Iașiului.
Să fie, oare, chemarea interioară încă din fragedă pruncie de a-L sluji pe Dumnezeu? Să fie milostenia și purtarea de grijă pentru săraci? Să fie râvna cu care și-a părăsit casa părintească pentru a se retrage într-o mănăstire de călugărițe? Avem multe astfel de exemple în rândul sfinților și totuși Sfânta Parascheva are acel ceva care atrage ca un magnet…
”Te face să simți o chemare lăuntrică aparte spre locul unde își are moaștele…”, avea să mărturisească una dintre miile de persoane aflate la rândul spre Cuvioasa.
Cine știe? Probabil râvna cu care a plecat spre Dumnezeu din tinerețe încă plutește în jurul acelei racle și o revarsă asupra celor ajunși să o sărbătorească ajutându-i parcă să nu simtă oboseala și frigul. Cunoscută fiind ca “scăparea celor deznădăjduiți”, “alinarea la suferință”, “scăparea celor înspăimântați”, “leacul durerii”, “raza mângâierii” cum să ne mai uimească numărul mare de credincioși care au mers astăzi la Iași formând adevărate cozi ale disperării personale purtată în povești de viață șoptite în taină lângă racla Sfintei?
Părintele Serafim Man spunea că “sfântul nu este ca o floare de seră, ferită de urgiile intemperiilor, ci ca o floare crescută sub vitregiile naturii și în mijlocul spinilor, care au căutat să o înăbușe și să o usuce”.
Așadar, Sfânta Cuvioasă Parascheva este acea floare crescută în munți calcaroși, pe versanți abrupți, între spini, dar care și-a cultivat prin stăruința în nevoință o frumusețe care atrage asemeni unei flori de colț… faci drum lung, urci, cobori, cauți cu speranță și bucurie sperând să o găsești… și când în sfârșit o întrezărești te lași copleșit de frumusețea ei, o admiri, o contemplezi, o și atingi cu emoție încercând să îi simți și tactil frumusețea, iar atunci când te umpli de ea o iei acasă doar în suflet și amintire pentru că, fiind pe cale de dispariție, este protejată prin lege.
La rându-i, și Sfânta Cuvioasă Parascheva este protejată de toate legile nescrise ale dragostei miilor de credincioși, iar atunci când pelerinii sunt numiți “pupători de oase” de fapt, cumva tot nevăzut, este încălcată legea dragostei care îndrumă pașii atâtor copii, tineri sau vârstnici la începutul lunii octombrie spre Iași, pentru a se putea părtăși de frumusețea “florii de colț” a Ortodoxiei Românești!
Tuturor celor care purtați numele Cuvioasei Parascheva, Dumnezeu să vă bucure cu daruri din care să părtășiți tuturor, facându-vă astfel prinos de lumină și har în locurile unde vă aflați!
