MIHAI LEU, LA UNIVERSITATEA AUREL VLAICU ARAD

by Florian Popa

Mihai Leu e celebru, a  fost campion mondial la box profesionist, în 1997, şi campion naţional la raliuri, în 2003, îi plac maşinile şi viteza şi este promotorul Raliului Aradului. La Universitatea „Aurel Vlaicu” nu a venit pentru a vorbi despre raliu sau despre activitatea sa sportivă ci pentru a da sfaturi tinerilor aflaţi în sala festivă a Complexului M. Cum trebuie să conduci, ce reguli trebuie respectate fără abatere, ce nu trebuie să faci niciodată la volan şi care sunt cele mai mari  pericole atunci când eşti tânăr, ai o maşină puternică şi  vrei puţină adrenalină. Alături de el, la acest eveniment au fost Ionuţ Lazăr de la Poliţia Rutieră Timiş şi comisarul Nicolae Crainic de la Poliţia Rutieră Arad care au venit cu date concrete legate de cauzele accidentelor, de numărul lor.

Două ore în care cei prezenţi în sală au aflat cum afectează consumul de alcool capacitatea de a conduce un autoturism, cum poate oboseala să provoace tragedii sau cum viteza poate deveni inamicul nr.1 pe şosele. Toate informaţiile au fost furnizate într-o manieră interactivă, dinamică care a captat atenţia publicului. Şi pentru ca tonusul pozitiv al evenimentului să fie păstrat până la capăt, tombola de la final le-a adus tinerilor şansa de a câştiga tablete, smartwatch, locuri în faţă la Raliul Aradului sau mult râvnitul scaun din dreapta pilotului Mihai Leu, pe durata turului demonstrativ.

Evenimentul „Vreau sa fiu erou! Spun DA conducerii preventive”, a fost creat de către ZF TRW AUTOMOTIVE SAFETY SYSTEMS SRL Timişoara cu scopul declarat de a contribui la promovarea şi susţinerea conducerii preventive şi s-a bucurat de susţinerea Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad care a fost reprezentată de rectorul, prof.univ.dr. Ramona Lile şi prorectorul UAV, conf.univ.dr. Păstorel Gaşpar.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate