Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, că se va merge pe firul persoanelor dispărute, dacă este nevoie, până în 1990.
La întâlnirea de la MAI, Alexandru Cumpănaşu i-a propus ministrului de Interne un astfel de demers.
„Sunt devastat cu ce s-a întâmplat cu Alexandra şi am vrut să-l asigur pe Alex de toată durerea noastră şi tot sprijinul pe care putem să-l dăm în momentul de faţă, sprijin pe care-l putem da preluând de la Alex ideile sale şi sunt idei foarte pertinente, parte din ele deja se regăsesc în ceea ce ne-am propus noi să facem, adică măsuri profunde. Aşa cum spune dl Cumpănaşu, e nevoie de măsuri profunde ce trebuie luate în sistemul ăsta în cadrul MAI şi (…) vom face lucrul acesta. I-am promis domnului Cumpănaşu că vom ţine legătura în permanenţă pentru că domnia sa şi familia domniei sale îşi doresc să afle ce s-a întâmplat şi îşi doresc să se ia măsuri pentru ca niciodată aceste lucruri să nu se mai întâmple, să putem să găsim cele mai bune soluţii împreună”, a afirmat Fifor.
El a adăugat că a discutat cu Alexandru Cumpănaşu lucruri punctuale.
„Vom merge pe firul persoanelor dispărute, dacă este nevoie, până în 1990, a propus dl Cumpănaşu, încât să vedem tot ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, cum au funcţionat sistemele MAI şi mai ales cum facem ca lucrurile acestea să nu se mai întâmple vreodată. Am avut şi o discuţie cu doamna prim-ministru la Guvern în ora care a trecut, am mai punctat câteva lucruri. Doamna prim-ministru are câteva solicitări”, a arătat ministrul.
Întrebat în legătură cu opinia sa în privinţa convorbirilor care au avut loc între Alexandra şi operatorul 112, Fifor a spus: „Sunt tată de fată, am o fetiţă de 12 ani, îi spuneam lui Alex că nu ştiu cum să-i explic ca părinte, cum să abordez această problemă pe care a văzut-o la tv. Dar ca ministru de Interne şi ca cetăţean al acestei ţări nu caut să explic, ci caut să găsesc soluţii pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple vreodată”.
La rândul său, Alexandru Cumpănaşu a dezvăluit că cei de la 112 nu au fost chemaţi la audieri în cazul de la Caracal.
„Dincolo de orice modificare de legislaţie şi orice grup care se doreşte să se înfiinţeze, eu cred că oamenii sunt
problema de fapt. Cei de la 112 nu au fost chemaţi la audieri, este incalificabil aşa ceva. Ceea ce am cerut domnului ministru este ca aceşti oameni care sunt în Ministerul de Interne şi care nu şi-au făcut datoria în cazul răpirilor sau care sunt în complicitate cu clanurile interlope, depinde de ce va reieşi din ancheta care se va face la minister, eu am zis într-un termen de 30 zile, poate va fi mai scurt, să fie daţi afară din sistem, să fie trimişi la Parchet. Eu nu mă joc cu lucrul acesta, şi nici domnul ministru”, a spus Cumpănaşu, după întâlnirea cu Fifor.
Cumpănaşu a acuzat o complicitate, chiar de natură politică, în cazul de la Caracal.
„Poate unii şefi de inspectorate încearcă să-şi acopere urmele. Vă asigur că nu vor rămâne nepedepsiţi, dl ministru m-a asigurat de lucru acesta. Azi am cerut punctual inclusiv luarea în evidenţă a oamenilor care au avut internări cu boli psihice, să fie consideraţi suspecţi. (…) În acest moment, eu cred cu tărie că este o complicitate majoră în această faptă. Raportul IML nu a ieşit şi nu cred că va ieşi în următoarele zile. Aceste complicităţi sunt de natură politică, este o complicitate dinspre toţi. Aceste verificări pe care le face MAI trebuie să introducă toate aceste lucruri legături dintre şefi de poliţie şi clanuri mafiote şi oameni politici”, a mai spus Cumpănaşu.
Sursa: agerpres.ro