Mihai Fifor, reales președinte al PSD Arad

by Adrian Pavel

Deputatul Mihai Fifor a fost reales, sâmbătă, preşedinte al PSD Arad, poziţie pentru care a candidat singur, însă a înregistrat şi 51 de voturi împotrivă, adică 10% din cele exprimate de cei 542 de delegaţi.
PSD Arad a organizat prima conferinţă ordinară de alegeri din 2015 încoace, iar în afară de Mihai Fifor nimeni nu şi-a depus candidatura pentru preşedinţia filialei judeţene, conform agerpres.ro.
„O conferinţă care punctat consolidarea unei echipe de coordonare cu adevărat redutabilă, din care fac parte toţi primarii aleşi ai PSD, o echipă care are ca obiective imediate câştigarea alegerilor la Arad, atât prezidenţiale cât şi generale, dar pentru 2028 ne păstrăm obiectivul de a câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean şi conducerea Primăriei municipiului Arad. Cu alte cuvinte, este pentru prima dată după 2015 când organizaţia judeţeană din Arad îşi face o conferinţă ordinară de alegeri şi cred că asta arată că suntem organizaţie matură care ştie cum să arate în pregătirea bătăliilor electorale pe care le avem de dus”, a declarat Fifor, după încheierea votului.

Facebook Comments