Peste 1 milion de accesări ale site-ului psd.ro/alocaţii au avut loc în primele ore după anunțul făcut de prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea, care a invitat cetățenii să le scrie parlamentarilor puterii pentru a-i convinge să voteze amendamentul PSD privind creșterea alocațiilor. Asta arată cât de stringentă este această chestiune pentru cea mai mare parte dintre copii, părinții și bunicii interesați de viitorul României.
„În fapt, amendamentul PSD înseamnă ca Guvernul să aplice Legea dublării alocațiilor adoptată de PSD în decembrie 2019 și promulgată de Iohannis în ianuarie 2020 (Legea 14/2020). Pe scurt, să-și respecte promisiunile electorale. Atunci, legea votată de PSD prevedea creșterea alocațiilor de la 150 la 300 de lei/lună pentru copiii între 2 și 18 ani și de la 300 la 600 de lei/lună pentru cei sub 2 ani și pentru cei cu dizabilități.
Guvernul și partidele care l-au susținut, USR și UDMR, împreună cu președintele Iohannis, au blocat de patru ori aplicarea acestei legi, prin ordonanțe de amânare, prin eșalonarea dublării, prin contestații la CCR sau prin retrimiterea legii la reexaminare.
Partidele din Coaliția Austerității au mințit deja de mai multe ori copiii și părinții cu privire la intrarea în vigoare a acestei legi.
Au mințit când au amânat majorarea de la 1 ianuarie 2020 la 1 august 2020 – nu au respectat promisiunea.
Au mințit din nou când au eșalonat dublarea în 5 tranșe egale semestriale. Au acordat doar două dintre acestea, iar pe 30 decembrie 2020, cu o zi înainte de Revelion, senatorii PNL, USR-Plus și UDMR, au anulat celelalte 3 tranșe, venind cu o nouă promisiune că vor da restul pe 1 septembrie 2022. La fel cum promiteau că vor da pe 1 august 2020.
Impactul bugetar implicat de amendamentul PSD privind creșterea alocațiilor este de 3,15 miliarde lei pe anul 2021, ceea ce reprezintă 0,27% din PIB. De aceste creșteri ar beneficia 3,6 milioane de copii, respectiv 3,27 milioane cu vârsta între 2 și 18 ani și 396.000 de copii sub doi ani sau cu dizabilități”, declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.
Mihai Fifor: PSD cheamă românii să-i convingă pe parlamentarii Puterii să voteze creșterea alocațiilor
Facebook Comments