Mihai Fifor: Proiectul PSD privind acordarea voucherelor de vacanță tuturor salariaților, inclusiv celor din privat, va relansa turismul din Romania

by Florian Popa

 

PSD vine cu o măsură care se adresează tuturor salariaților, nu numai celor de la stat. Acordarea voucherelor de vacanță tuturor salariaților, inclusiv celor din societățile private, este o măsura din care câștigă toată lumea: și salariații, în special cei cu venituri mici, și operatorii din turism, și statul.
„Proiectul PSD va relansa turismul din Romania. Este genul de program care se adreseaza celor ce muncesc, genul de program care aduce venituri la buget. Nu aduce o cheltuială în plus, chiar dacă proiectul de lege prevede deducerea sumelor acordate salariaților din impozitul pe profitul companiei. Statul va câștiga, pentru că își va mări veniturile din încasările din TVA și din impozitul asupra activității operatorilor din turism.
Este inexplicabilă opoziția manifestată de cei de la PNL în comisia parlamentară, unde, prin secretarul de stat de la ministerul Finanțelor s-au opus vehement adoptării proiectului de lege. Liberalii fie nu înțeleg circuitele economice, fie și-au făcut un scop din restrângerea veniturilor românilor și din blocarea programelor de susținere a economiei.
PNL gândește prost și încearcă să blocheze un program menit să sprijine un domeniu extrem de afectat de restricțiile impuse în pandemie și să aducă un sprijin, în special salariaților din privat, cu venituri mici, care nu-și permit de ani de zile să plece într-un concediu. PSD se va lupta în parlament pentru adoptarea acestei legi și le cere parlamentarilor USR-Plus să votez proiectul, care este susținut inclusiv de ministerul Economiei, aflat sub conducerea USR“, declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.

Facebook Comments