Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor priveşte agricultura și dezvoltarea satului românesc drept o prioritate absolută în programul de guvernare. Liderul social democrat consideră că este extrem de importantă adoptarea mai multor proiecte de acte normative elaborate de Ministerul Agriculturii ce propun finanţarea unor activităţi din zonele montane.
“Unul dintre acestea vizează alocarea unor ajutoare de stat pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, valoarea totală fiind de 60.000.000 de euro, echivalentul a 288.000.000 de lei.
Cred că s-ar crea astfel un echilibru în acest sector, printr-un un ajutor esenţial pentru producători, în condiţiile în care în acest moment regulile de accesare a finanţării nerambursabile instituită prin legea 296/2018, lege inițiată de parlamentarii PSD, sunt puse in consultare publică.
Anual, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, se stabilesc amplasamentele în localitățile din zona montană unde se realizează aceste tipuri de centre. Dialogul şi documentarea în teritoriu sunt esenţiale iar în această fază, o delegaţie a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se deplasează în teren şi poartă discuţii cu agricultorii, crescătorii de animale şi reprezentanţii autorităţilor locale, interesaţi de promovarea produselor din zona montană specifice Legii muntelui şi programelor şi măsurilor aferente.
Proiectul include o serie de cheltuieli eligibile, de la construcția centrelor, la achiziţia prin leasing de utilaje, echipamente şi mijloace de transport şi nu în ultimul rând decontarea cheltuielilor generale, cum ar fi serviciile, respectiv elaborarea studiilor de fezabilitate, studiilor geotehnice sau topografice.
PSD continuă în virtutea programului de guvernare să propună o serie de legi conexe care vor susține agricultura și turismul în zona montană. Suntem pregătiți să redăm munților noștri și zonelor sale strălucirea de altădată, dar să le readucem în același timp la contemporaneitate.” afirmă preşedintele Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor