Propunerile discriminatorii, făcute în mod repetat de premierul Cîțu în legătură cu vaccinarea sunt împotriva tendințelor europene. Tocmai pentru a nu crea discriminare, responsabilii europeni au găsit soluții și pentru cei care au trecut prin boală și au anticorpi și pentru cei care nu pot sau nu vor să se vaccineze, dar se testează.
„PSD susține vaccinarea și acordarea stimulentelor pentru persoanele vaccinate, dar fără discriminarea persoanelor care nu s-au vaccinat încă. Nu poți impune astfel de reguli când 85% din populația României nu a fost încă vaccinată.
Oricare dintre măsurile de stimulare a vaccinării trebuie însoțită de garanții că nu va produce discriminare în societate și nu se va face cu încălcarea drepturilor celor care pur și simplu nu se pot vaccina, cum sunt de exemplu persoanele care au trecut prin boală și au anticorpi, persoanele cu boli autoimune, persoanele cu alergii grave, gravidele și copiii. Guvernul Cîțu are la îndemână astfel de soluții simple, cum ar fi testarea sau certificate pentru cei care au avut infecția și au fost în evidența DSP, mai ales că în România s-a aprobat un nou test rapid, neinvaziv.
Aceste propuneri discriminatorii vin din disperarea autorităților care se tem de eșecul previzibil al campaniei de vaccinare. Nu ar exista o asemenea presiune dacă responsabilii campaniei de vaccinare nu s-ar fi concentrat exclusiv pe România urbană și nu ar fi abandonat cu totul România rurală, atât din punctul de vedere al comunicării cât și al soluțiilor.
Lucrurile ar fi stat mult mai bine dacă nu ar fi decis, de exemplu să facă maratoane de vaccinare doar pentru zonele urbane, ignorându-i pe românii de la sate, ori dacă nu i-ar fi umilit, dacă nu i-ar fi batjocorit, dacă nu le-ar fi luat banii și dacă nu i-ar fi lăsat fără echipamente și fără cele necesare vaccinării, pe medicii de familie, singurii care ar fi putut face ceva concret pentru vaccinarea celor din zona rurală”, declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.