Arad. Senatorul social-democrat de Arad Mihai Fifor se revoltă împotriva campaniei PNL de a masacra învăţământul românesc, prin abrogarea ordonanţei 114, ce prevedea creşterea anticipată a salariilor din domeniul educaţiei.
“Daca mai aveam cumva vreun dubiu referitor la incompetenţa profundă a guvernului liberal, a venit momentul ca Ludovic Orban sa ne intărească această convingere. De data aceasta, Orban s-a gândit să loveasca în educaţie. Probabil capitolul acesta nu îi spune mare lucru, ca, deh, cartea „e greu”.
Nu ar fi rău dacă cineva ar încerca şi ar şi reuşi să îi explice premierului că nu se poate face performanță fără dascali bine plătiți! Acesta este un adevăr universal valabil, pe care PSD l-a înțeles și l-a aplicat atunci când a decis, prin lege, creșterea anticipată și consistentă a salariilor medicilor și profesorilor. Prima urgență a fost păstrarea medicilor în țară, prin triplarea salariilor si prin investitii in echipamente medicale, fapt care s-a realizat! Urmau, apoi, profesorii, cărora anul viitor, de la 1 Septembrie, ar fi urmat să le crească anticipat salariile până la nivelul stabilit în grila corespunzătoare anului 2022.
Guvernul suparat pe carte, PNL, vrea să abroge OUG 114 – care prevede creșterea anticipată a salariilor din Învățământ la grila din 2022 din Legea salarizării, pe principiul liberal „ai carte, n-ai parte”. Prin urmare se compromite definitiv șansa creșterii calității în Educație, printr-o salarizare corespunzatoare. Rezultatele catastrofale ale României la ultimele teste PISA arată cât de mare e nevoia de reforma structurala, profunda a sistemului de invatamant romanesc.
Nu poti face performanţă fără a oferi condiţii decente dascalilor si elevilor din aceasta ţară. Asta înseamnă o salarizare atractivă, condiţii pentru perfecţionarea cadrelor didactice de-a lungul carierei, infrastructură performantă pentru desfăşurarea actului educaţional. Pentru toate acestea este nevoie, cred, de „alfabetizarea” urgentă, în tainele guvernarii, desigur, pentru Orban şi ai lui, altminteri riscam corijenţa în masă a Cabinetului, cu consecinţe grave asupra bunului mers al acestei ţări.”, afirmă senatorul PSD de Arad Mihai Fifor.