95% la ai lor și doar 5% pentru restul românilor. Este pentru prima oară când guvernul oficializează mita electorală în Legea bugetului de stat! A împărțit sute de milioane de lei cu dedicație către localitățile în care au fost votate PNL, USR-PLUS și UMDR și a pedepsit comunitățile care au votat PSD. La elaborarea bugetului, nu au acceptat niciuna dintre propunerile mediului de afaceri, patronate, ONG-uri. Nici la dezbaterea bugetului, Guvernul Austerității nu a acceptat niciunul dintre cele peste 3.600 de amendamente depuse. Mai mult, a refuzat dezbaterea democratică și a transformat Parlamentul într-o „Mare Adunare Națională”, aflată la dispoziția Guvernului. Tocmai ei, ”apărătorii” regulilor democratice.
„Din totalul de 380 de miliarde de lei prevăzuți de Anexa 7.03, 95% au fost alocate la PNL, USR și UDMR și doar 1 comună PSD a primit finanțare. Șuvoiul generozității guvernamentale se revarsă către primarii partidelor Coaliției, care primesc în total 360 de milioane; PNL 210 milioane, USR-PLUS 110 milioane, UDRM 40 de milioane. O veritabilă mită electorală!
Bătaia de joc a partidelor Coaliției Austerității față români a fost împinsă la apogeu prin respingerea absurdă a tuturor celor 3.600 de amendamente depuse la bugetul de stat. Lipsa de încredere între ei i-a făcut pe actualii guvernanți să impună decizii discreționare care, în fapt, le deservește clientela și interesul politic.
Pe fond, ceea ce face Coaliția de Dreapta este un atentat la rolul fundamental al Parlamentului, care provoacă un deficit grav de democrație. Niciodată, nicăieri, în democrație, bugetul unei țări nu este impus cu forța. Se discută, se negociază, se acceptă anumite amendamente, pentru că în ultimă instanță de modul în care se împart banii țării depinde viața fiecărui cetățean.
Cîțu este singurul premier din istoria ultimilor 30 de ani care, în loc să-și prezinte bugetul în Parlament, a aruncat un potop de înjurături la adresa Opoziției, uitând că de un an și jumătate aproape PSD nu se mai află la putere. În loc de reformele promise în administrația publică, de proiectele mari de investiții sau de eliminarea pensiilor speciale – promise cu mare tam-tam în fiecare intervenție publică a premierului Cîțu, românii au putut auzi doar placa ”PSD este de vină”.
Guvernarea lui Iohannis prin atitudinea sfidătoare, arogantă, disprețuitoare, nu doar că pedepsește milioanele de români care nu au votat cu partidele coaliției actualei puteri, dar schilodește democrația și compromite progresele făcute în ultimii 30 de ani. PSD denunță categoric reînvierea practicilor de sorginte totalitară ale actualei puteri și avertizează că va uza de toate instrumentele legale și constituționale pentru a le combate“, declară deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.
Mihai Fifor: Guvernul oficializează mita electorală în Legea bugetului de stat!
Facebook Comments